Cosmin Contra a semnat noul contract! Al-Arabi a făcut anunțul oficial după parcursul excelent al românului

Cosmin Contra a semnat noul contract! Al-Arabi a făcut anunțul oficial după parcursul excelent al românului Fotbal extern

Cosmin Contra și-a prelungit oficial înțelegerea cu Al-Arabi până în 2028.

Din articol

Oficialii clubului au publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care au detaliat mutarea, confirmând încrederea pe care i-o acordă tehnicianului în vârstă de 50 de ani.

„Reînnoirea contractului antrenorului Cosmin Contra până în 2028. Clubul a anunțat reînnoirea contractului antrenorului român Cosmin Contra pentru două sezoane, ca o afirmare a încrederii față de el și pentru a sprijini parcursul echipei în drumul către atingerea obiectivelor viitoare”, au transmis reprezentanții lui Al-Arabi.

Salariu mărit

Tehnicianul român a preluat echipa în septembrie 2025, perioadă în care Al-Arabi ocupa penultimul loc și risca retrogradarea. În prezent, formația se află pe poziția a șasea în campionat, la șase puncte în spatele locului trei, ocupat de Al Gharafa, echipa la care evoluează Florinel Coman. Seria pozitivă include un singur eșec în ultimele două luni și două victorii importante împotriva lui Al Sadd, formația pregătită de Roberto Mancini, scor 5-0 în Cupa Qatarului și 2-1 în campionat, partidă în care jucătorii lui Contra au revenit de la 0-1.

Precedentul contract îi asigura antrenorului 1,7 milioane de dolari anual, însă noul angajament prevede o creștere salarială. Cosmin Contra este sprijinit pe banca tehnică de secunzii Laurențiu Roșu și Cornel Dobre.

Tehnicianul a explicat pentru presa din Qatar modul în care a reușit să schimbe atitudinea vestiarului: „Vă spun asta, în premieră. Când am ajuns la echipă, am găsit un grup de jucători dărâmați. Erau cu moralul la pământ din cauza ultimelor rezultate. Ca fotbalist, în primul rând, trebuie să crezi în ceea ce îți propui. De aceea, în primele zile la Al-Arabi, mi-am propus următorul lucru: să-mi conving jucătorii că au calitatea necesară de a se ridica. Iar ei au acceptat mesajul meu și s-au schimbat. Așa au venit și rezultatele. Acum, cel mai important e să mergem pe această linie și să nu ne pierdem dorința de a câștiga”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!