Cu doar câteva ore înaintea startului Cupei Mondiale din 2026, Miodrag Belodedici și-a amintit de perioada petrecută în Mexic și a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre pericolele care mișună acolo.

Fostul mare internațional român a evoluat pentru Atlante între 1996 și 1998, iar experiența trăită într-una dintre țările gazdă ale actualului turneu final dni acest am a fost departe de a fi una lipsită de riscuri.

Miodrag Belodedici: „Te opreau la semafor cu pistolul”

Belodedici a povestit că, imediat după transfer, conducătorii clubului l-au avertizat să evite mașinile scumpe și anumite zone ale orașului.

„Mi-au spus să nu iau o mașină scumpă sau o mașină bună, că mergeai și te opreau la semafor cu pistolul. Doi sau trei colegi au rămas fără mașini”, a declarat fostul fundaș.

„Căprioara”, așa cum era poreclit în perioada de glorie, susține că a ales să conducă o mașină modestă și să urmeze întocmai recomandările primite de la club. 

„În primele săptămâni veneau după mine, mă luau de acasă și mă duceau la antrenament. După aceea am învățat drumul și mergeam singur. Dar mi-au spus pe unde să merg și pe unde să nu mă duc. Era periculos”, a mai spus Belodedici.

„Era destul de greu să joci acolo. Nu prea aveai aer și trebuia să te obișnuiești. De două ori am făcut un efort și mi s-a pus negru în fața ochilor. M-am oprit și am început să respir”, și-a amintit fostul fundaș.

Miodrag Belodedici a evoluat în 73 de partide pentru formația mexicană și a marcat două goluri în cele două sezoane petrecute la club.