FOTO ȘI VIDEO Contra, fotografie de pus în ramă: cum îi spun arabii după o lună în Qatar

Publicitate

Fostul selecționer al României face minuni, la Al-Arabi Doha, o formație pe care a preluat-o de pe penultimul loc și cu care a bătut tot până acum.

Cosmin Contra (49 de ani) e la a 4-a aventură succesivă în fotbalul arab, dar niciodată nu i-a mers atât de bine, imediat după ce a preluat o echipă. De fapt, „Guriță“ tocmai a reușit o premieră fantastică, după 14 ani de antrenorat, după cum Sport.ro a arătat aici.

Transformarea unei formații decăzute, care avea înfrângeri cu 0-4 și 1-8 până la venirea lui Contra, e un subiect fascinant pentru arabi. Mai ales că actuala echipă a românului, Al-Arabi Doha, e una cu mare tradiție în zona Golfului Persic. În ultimii ani, rezultatele n-au mai fost pe măsura așteptărilor și, treptat, Al-Arabi a intrat în umbra granzilor Al-Sadd Doha și Al-Duhail. Acum însă, odată cu instalarea lui Contra pe bancă, arabii vorbesc despre revenirea la vremurile de glorie de altă dată.

În acest context, presa locală a publicat o fotografie de pus în ramă cu Contra, alături de cele cinci victorii spectaculoase pe care acesta le-a obținut, în primele sale cinci partide la Al-Arabi. Pentru felul în care a reușit „metamorfoza“, în doar o lună, făcând dintr-o echipă decăzută o forță pe plan local, Contra a fost poreclit „magicianul“ în presa arabă.

Pentru tehnicianul român urmează un al 6-lea meci, la Al-Arabi Doha, de această dată în cupă, pe 14 noiembrie. În această competiție, Contra poate spera chiar la câștigarea trofeului, în condițiile în care echipa sa e pe primul loc după cinci etape.

Publicitate
Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!