Cupa României avansează cu pași repezi, iar etapa a 2-a din grupe a adus în prim-plan duelul dintre Dinamo și Chindia Târgoviște.

Leo Grozavu, discurs dur după 2-5 cu Dinamo

Diogo Pinto, de trei ori, și Dean Zandbergen, cu două reușite, au adus victoria „câinilor”. De cealaltă parte, Rareș Mihai (19 ani) și Bogdan Petre (17 ani) au punctat pentru formația oaspete.

La scurt timp după fluierul final, Leo Grozavu a ținut să scoată în evidență prestația marcatorilor, ambii fiind eligibili pentru regula U21. Totuși, tehnicianul s-a ferit de vorbe mari. Motivul? Cei din fotbalul românesc greșesc când oferă prea multe laude, tinerii talentați devenind brusc „Messi sau Ronaldo”, iar munca pică pe planul secund.

„Cei tineri au demonstrat că merită mai multă atenție din partea noastră. Rareș Mihai a intrat de pe bancă, e un jucător tânăr, care are nevoie și de unele momente de respiro. E important pentru echipă, a demonstrat în acest început de campionat că e un jucător cu calitate, cu simțul porții. Dar are multe de acumulat, trebuie să mai crească.

N-aș vrea... Noi, în România, facem greșeala asta. Cum un jucător scoate puțin capul la suprafață, cum îl facem Messi sau Ronaldo. Trebuie să avem răbdare, să-i lăsăm să muncească, să le creăm o mentalitate sănătoasă, fiindcă de fiecare dată când ajung mai sus, ei se blochează dacă nu sunt bine crescuți.

Sunt mulțumit de el în momentul de față, dar asta nu înseamnă că nu mai are multe de acumulat”, a declarat Leo Grozavu, în conferința de presă de la finalul partidei.