Marius Șumudică (55 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a răbufnit după meciul din Gruia, pierdut de echipa sa. Mai întâi, tehnicianul a vorbit despre scandările rasiste, motiv pentru care a vrut să scoată echipa de pe teren, iar apoi s-a plâns din nou de programul încărcat din ultima perioadă.

Înainte de următorul meci din campionat, pe care ardelenii îl vor disputa în deplasare, cu Petrolul Ploiești, Marius Șumudică și-a permis să plece la București cu o zi mai devreme, în timp ce echipa sa își va urma programul de recuperare.

Marius Șumudică a plecat la București

Antrenorul le mulțumește șefilor săi, care i-au permis să plece de la Cluj cu o zi mai devreme. În cursul zilei de vineri, CFR are programat un antrenament înainte de duelul cu Petrolul.

„Eu am plecat la București acum, nu am avut nicio discuție. În general, nu vorbesc după meci, nu intru în cabină. A doua zi îi las să se liniștească, apoi fac analiza, le arăt lucrurile bune, rele, dar nu prea am timp. Azi mi-am permis să plec la București mai devreme, pentru că azi e doar recuperare și nu am ce face cu jucătorii. Ei vor călători, deci urmează alte cheltuieli. Le mulțumesc lui Marian Copilu și domnului Zăvăleanu, domnului Varga pentru că i-am rugat să mă aducă de azi la București, fiindcă mai avem doar mâine la dispoziție.

Nu am ce face, vom face mâine un antrenament scurt, ceva, și vine meciul cu Petrolul. Ieri am jucat la 21:30, imaginează-ți că până au plecat jucătorii s-a făcut 1 noaptea, deci a fost o noapte…”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.ro.

CFR Cluj a rămas cu 3 puncte în grupa B din Cupa României, după două etape. Formația pregătită de Marius Șumudică păstrează șanse de calificare în sferturile de finală, însă pe lângă o victorie în ultima rundă, contra Concordiei Chiajna, are nevoie și de un pas greșit al celor de la Petrolul.

În campionat, CFR Cluj e pe locul 9, cu 17 puncte în 13 etape.