INTERVIU De la Cernica la RB Salzburg: Povestea lui Andrei Duță, descoperit de Marius Baciu și transferat în Austria pe o sumă record. Drama accidentărilor și calea spre antrenorat

Andrei Duță (17 ani) este unul dintre cei mai talentați tineri jucători români. Acesta a început fotbalul în locul natal, la Cernica, ca ulterior să joace la Daco-Getica, iar din octombrie 2024 este legitimat la RB Salzburg. Mutarea în Austria a fost realizată cu ajutorul lui Marius Baciu, suma fiind una importantă: 200.000 de euro.

În imperiul Red Bull a descoperit o infrastructură „de 10 ori mai bună” decât cea din România. Gigantul din Austria este cunoscut pentru creșterea de tineri jucători, Erling Haaland, Dominik Szoboszlai sau Karim Adeyemi fiind doar trei dintre numele importante care au plecat de la formația din Salzburg.

Ghinionul lui Andrei Duță a fost o accidentare încă de la al doilea meci. Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, perioada de inactivitate a continuat, problemele la genunchi ducând la o nouă operație. Fundașul mai are contract pentru încă doi ani cu RB Salzburg, iar acesta speră ca din ianuarie 2027 să revină mai puternic ca niciodată.

În perioada în care s-a aflat departe de teren, protagonistul episodului de azi a „mâncat carte pe pâine”, învățând deja foarte bine limba germană. În cel mai scurt timp, Andrei Duță se va apuca și de cursurile de antrenori UEFA D, austriecii având un țel clar: formarea tinerilor din Academie pe toate planurile.

Sport.ro vă invită să descoperiți o poveste spectaculoasă despre curaj, vocație și alegeri radicale.... În rândurile ce urmează!

Sport.ro vă prezintă povestea lui Andrei Duță

Salut, Andrei! Cum ești? Cum te simți în această perioadă?

Salut! Sunt bine! Acum sunt într-un proces de reabilitare, că am avut, din nou, probleme la genunchi și l-am operat în iunie. De atunci tot fac terapie și refacere.

Aș dori să vorbim despre început în fotbalul, care au fost primii pași?

Păi, tata și fratele meu au jucat și ei fotbal.Nu la un nivel foarte mare, doar că m-au făcut și pe mine de mic. Eram mereu după fratele meu afară când se juca fotbal în fața porții, mă duceam și eu după el, și asta mi-a dat pofta asta de fotbal.

Câți ani aveai când ai început?

Patru ani.

Primii pași în fotbal au fost la Cernica, locul unde trăiește și locuiește familia ta acum. Cum era acolo, la Cernica?

Da. Păi, era doar o școală de copii, ne strângeam 20 de copii, maxim. Ne lua antrenorul de acolo, nea Ionel, așa îl cheamă — venea în școli, în fiecare școală din Bălăceanca, în Căldăraru, în satele din preajma Cernicăi, și lua copiii. Ne strângeam toți. De la 4 ani până la 12 ani am stat acolo. Nu pot să zic că era un nivel wow, dar niciodată nu m-am gândit că aș vrea mai mult, nu știam eu de chestii de genul elite sau de astea. Mă gândeam că era foarte, foarte greu să ajungi acolo, la Liga Elitelor sau așa. Erau competiții pe sate, competiția era pe Ilfov, cu echipele de pe Ilfov, la AJF Ilfov.

Spuneai că ai stat până la 12 ani la Cernica. Cum a fost trecerea la Daco-Getica? Cum te-au remarcat sau cine te-a propus la echipă?

În primul rând m-a propus... Aveam un coleg la Cernica, care plecase la Daco-Getica, Budurea Patrick. Tatăl său m-a propus, el era deja de un an acolo, se transferase de la Voluntari, și m-a propus. După aceea am avut un meci amical Daco-Getica - Cernica, jucam la Cernica. Am pierdut cu 3-0, parcă, știu că a dat și Patrick gol.. Și de atunci, după o săptămână, m-am dus la antrenament la Daco-Getica, și de acolo am venit așa. 

Ce crezi că au remarcat la tine?

Nu eram wow, adică nu pot să zic... Doar că eram înalt, aveam viteză și cred că ambiția pe care o aveam și dorința ca la orice minge, la orice duel să dau totul, asta cred că au remarcat. 

Creșterea în nivel a venit o dată cu transferul la Daco-Getica.

Nivelul, antrenamentele erau de zece ori mai diferite, mai intense decât la Cernica. Infrastructura, antrenorii foarte buni, coechipierii talentați de mici, știau alt fotbal... Era un grup foarte, foarte unit de când am ajuns acolo, și asta ne-a făcut pe toți să creștem într-un fel și m-a ajutat și pe mine să mă dezvolt.

Prima selecție la loturile de tineret a venit la perioada Daco-Getica. Cum ai primit vestea?

— Da, înainte de selecția oficială la națională, noi aveam selecții. Și acum se fac selecții înainte de selecția oficială la națională. Mereu am fost cu un pas în față. Am fost la prima selecție, după care au mai fost încă două la care n-am mai fost pentru că intrasem deja în selecția finală, care a fost la Cluj. Am stat acolo o săptămână și jumătate. Iar după aceea, am vorbit cu domnul Cristi (n.r. - antrenorul său de atunci) și mi-a dat vestea. Eram, normal, foarte fericit, am spus familiei și eram foarte entuziasmați. Era un vis îndeplinit la care nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung, să reprezint Naționala României. A fost totul wow!

Îți amintești debutul?

Am avut primul meci versus Moldova, am făcut 1-1. Sincer, am avut emoții, nu am înțeles exact ce vrea antrenorul de la noi, domnul Victor Ene. Dar la al doilea meci mi se pare că am câștigat cu 6-1 sau 5-1 (n.r. - 6-1). În ambele meciuri am fost căpitan, în al doilea meci am înscris golul al doilea. Totul mergea din ce în ce mai bine, ca echipă am făcut cam tot ce a cerut antrenorul și a ieșit foarte, foarte bine. 

Familia cum a reacționat?

Nu există cuvinte! Eram cu toții șocați, fericiți. Eram foarte ok fizic și mental. Am fost foarte bucuroși, entuziasmați.

La Daco-Getica cât timp ai fost legitimat?

De la 12 până la 15 ani și jumătate.

Cum a fost pasul în Austria? Cum ai aflat vestea că Salzburg vrea să te ia? Ai avut un meci de referință? Cum s-a produs mutarea?

Eu, împreună cu domnul Marius Baciu, care a fost antrenor la FCSB recent... A văzut în mine că pot face pasul în străinătate. Am fost prima dată la Genk, am stat o săptămână, a fost WOW. Nu am jucat atât de bine, am avut foarte mari emoții și eram puțin debusolat.

Am fost doar eu cu domnul Marius Baciu. Se întâmpla după prima selecție la națională. În primăvara lui 2024 am fost la Lens, în Franța. M-au plăcut, am jucat foarte bine acolo, mă antrenam cu cei cu doi ani mai mari decât mine. Mi-au propus o ofertă.

După a venit Salzburg cu o ofertă și am zis că trebuie să vin aici. E cu totul altceva! Ce am văzut la Lens, ce am văzut la Genk... E o diferență foarte mare față de ce e aici.

A contat și oferta de 200.000 de euro? 

Da, asta nu cred că a contat foarte mult pentru mine. Mi-au plăcut cum sunt oamenii de aici, facilitățile care sunt incredibile. Cum a fost diferența de la Cernica la Daco-Getica, așa e diferența de la Daco-Getica la RB Salzburg. Doar pentru niște juniori să investești atât de mult... Este incredibil! Țin minte că am avut un turneu în Italia, unde am jucat foarte bine. După acel turneu am fost la Lens și după mi-au spus cei de la Salzburg că mă vor. M-a contactat agentul meu, am vorbit ce trebuie să fac. Am fost într-o săptămână de probă, făcuse un plan că vor să mă semneze. În octombrie am mai venit încă o dată, acum doi ani, și am semnat.

Pe lângă infrastructură de care aminteai mai devreme, a contat faptul că Salzburg a produs tineri jucători. Primul care îmi vine în minte este Haaland.

Da, asta e prima imagine pe care o vezi, e ca o copertă. Dar totuși, ce au aici ca mod în care gândesc fotbalul și cum te ajută să te dezvolți este ceva ce nu vezi oriunde.

Cum te-au primit noii colegi și antrenorii, fiind străin? Ți-a greu la început?

Nu pot spune că mi-a fost greu, doar că și acum îmi mai e greu din cauza accidentării și din cauza limbii, pentru că vreau să știu exact cum să mă exprim și să gândesc în germană. M-au primit foarte bine. Am avut un turneu cu ei, Next Generation Cup, unde am jucat cu Brighton și Benfica, dar în meciul cu Benfica m-am accidentat. Cu toate acestea, au fost foarte încântați de mine, m-au primit cu multă căldură și m-au susținut. Antrenorul m-a dorit foarte tare, dar după m-am accidentat. M-am simțit bine din prima zi aici! Faptul că m-am accidentat nu are nicio legătură cu ei, nu e vina nimănui, asta e.

Ce te-a impresionat cel mai mult acolo?

Intensitatea antrenamentelor și cum sunt crescuți copiii de aici. Îi vezi pe cei mici, de 4-5-6 ani, cum se plimbă singuri prin Academie, se duc singuri la școală sau la antrenamente, părinții doar îi duc până la poartă. În România societatea e mult mai protectivă. Nu zic că e o problemă în asta, dar aici e diferit și cred că e mult mai bine pentru dezvoltarea unui jucător să-l lași să se descurce singur.

Câte partide ai jucat în acești doi ani din cauza accidentărilor?

Am jucat doar un amical. După prima accidentare revenisem, eram foarte bine fizic și psihic, dar la trei zile după acel amical m-am accidentat din nou la antrenament, mi s-a blocat din nou genunchiul în pământ. Apoi, anul acesta în mai, am avut iar probleme: au descoperit la RMN că am probleme cu cartilajul exterior. Am făcut antrenamente o lună și jumătate cu echipa, dar a fost prea mult pentru genunchi și a trebuit să mă operez din nou.

Cât mai durează această perioadă de recuperare?

Nimeni nu știe exact cât va dura recuperarea, totul se bazează pe cum simt eu genunchiul și cum reacționează. Facem un plan pas cu pas, dar cred că în ianuarie o să fiu din nou cu mingea la picior. 

Ce ți-ai propus pe viitor, care e visul tău?

Nu mă grăbesc, nu vreau să-mi fac planuri mari acum, vreau doar să mă fac bine, asta e cel mai important. Dacă nu sunt sănătos, nu pot să visez la nimic. Visul oricărui fotbalist e să ajungă la Real sau Barca, dar eu mă gândesc doar să fiu bine. Mi-ar plăcea să mă mut în Spania.

Cât timp mai ai contract cu Salzburg?

Contractul îl mai am pe sezonul ăsta și încă unul.

Îmi povesteai că Academia are și propria școală. Cum te-ai obișnuit cu limba germană?

Da, acum pot purta o conversație peste tot pe unde mă duc, nu mi-e greu deloc. Normal, mă mai blochez sau am rețineri, poate e și mental, dar am și o profesoară care face asta de 15 ani și m-a ajutat foarte mult să-mi prind curajul să vorbesc cu lumea din afara Academiei.

Mai ții legătura cu Marius Baciu?

Da, da, da! E ca un tată, ca un frate mai mare pentru mine. În tot timpul ăsta am păstrat legătura și cu el, și cu domnul Câmpeanu, m-au ajutat foarte mult pe plan mental și m-au corectat când am greșit. Când vin în țară, mereu trec pe acolo. Cu domnul Baciu am vorbit și când a fost numit la FCSB, l-am sunat să-l felicit și să-i spun să iasă și să-l bată pe Dinamo, și chiar a bătut!

Cum e domnul Baciu ca antrenor?

Nu pot spune că l-am avut ca antrenor, ci mai mult ca un mentor. Nu pot spune nimic din perioada FCSB, nu pot spune nimic. Luna viitoare o să fac cursul de antrenori UEFA D.

Te vei apuca așa devreme?

Da! Cei de aici ne propun asta, avem 8 blocuri în Academie pentru cursurile de antrenor. Cererea conducătorilor de aici a fost, dacă tot se produce cursul în Academia noastră, să fie și jucători din Academie. O să pot antrena copii mici!

Cei din club se gândesc deja la viitorul vostru!

Totul e asigurat de club, inclusiv școala și viitoarea universitate, ei plătesc totul. 

Ești deja de doi ani în Austria. Cât de des vii în țară? Ți-e dor de casă, de familie?

Dorul de casă există, normal, când îi vezi pe părinți că îmbătrânesc, vrei să te întorci, dar acum e ok, vin acasă o dată la două-trei luni. La început a fost puțin mai greu, dar acum e bine.

Pe viitor te vezi antrenor?

Iar pe viitor, sincer, nu știu exact ce o să fac. Având în vedere accidentările mele — și riscul ca această problemă să mă urmărească pe viață —, mi-am dat seama că e greu. Sunt șanse să revin, dar sunt șanse și să am problema asta pe viață, să nu mai revin.

Dacă nu vei mai putea juca, pe ce specializare ai merge?

Dacă nu o să pot reveni ca jucător, nu știu dacă o să pot duce asta mental pe teren. Mi-aș dori însă tot pe plan sportiv: poate kinetoterapeut sau preparator fizic (athletic trainer), dar depinde foarte mult de cum voi fi psihic, pentru că această carieră m-a afectat destul de mult.

Cine ți-a fost cel mai aproape în această perioadă grea?

Familia: mama, tata, fratele. Am avut și o prietenă, dar ne-am despărțit acum câteva luni. De asemenea, antrenorii de la Daco-Getica, Marius și Cristi, au fost aproape. Dar cel mai important e că am lucrat des și cu psihologul clubului, acum un an și ceva vorbeam foarte des cu el și m-a ajutat enorm.

Cât de important e un psiholog pentru un sportiv? Este un subiect sensibil în România, faptul că fotbaliștii au nevoie de psiholog.

Este enorm de important, mai ales pentru un sportiv accidentat pe o perioadă lungă. Chiar și dacă ești sănătos, să stai de vorbă cu cineva 30 de minute sau o oră de câteva ori pe lună te ajută enorm de mult.

• Andrei Duță e născut pe 2 februarie 2009
• Cernica, Daco-Getica și RB Salzburg sunt echipele la care a fost legitimat
• 4 selecții și un gol are fundașul la naționala U15 a României
• 2 ani de contract mai are Duță cu RB Salzburg