Atacantul Amor Layouni a oferit cinci pase decisive în primele 49 de minute, dar la pauza a avut un discurs foarte nervos.
Layouni a șters pe jos cu CFR Cluj, dar apoi a izbucnit în direct la TV
În unele țări există obiceiul ca anumiți jucători să acorde un flash-interviu și la pauză. Regula se aplică și în Suedia, iar Amor Layouni a fost chemat de reporteri la întrerupere.
În prima repriză, tunisianul a apucat să ofere patru pase de gol, iar al cincilea assist a venit după pauză. Cu toate acestea, Amor Layouni nu părea foarte încântat la pauză:
"Suntem foarte eficienți când avem ocazia. Aglomerăm careul foarte bine și apoi marcăm goluri. În meciurile anterioare reușeam să aducem doar unul sau doi jucători în careu. Astăzi am umplut careul și apoi am marcat multe goluri.
Ca să fiu sincer, sunt enervat. Am vorbit toată săptămâna despre cum să nu mai facem acele pase prostești și să nu mai luăm goluri ușoare. Mă enervează al naibii de tare că facem din nou aceleași greșeli azi.
Jucăm un fotbal grozav. Dar exact despre asta am vorbit înainte de meci și uite că facem aceleași greșeli. Așa că sunt al naibii de supărat", a declarat atacantul, conform Aftonbladet.
Umilință istorică pentru CFR Cluj!
Trupa pregătită de Dan Petrescu a încasat cele mai multe goluri din istoria sa, într-un meci disputat în cupele europene. Până acum, recordul era deținut de meciul AS Roma - CFR Cluj, scor 5-0, în 2020, în grupele Europa League.
Astfel, CFR Cluj a încasat pentru prima dată în istorie șapte goluri într-un meci european. Acel eșec de la Roma era până astăzi cel mai dur eșec suferit de ardeleni în cupele europene.
Returul dintre CFR Cluj și Hacken va avea loc o săptămână mai târziu în Gruia, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”. Partida va fi în format LIVE TEXT pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.
Șansele ca ardelenii să întoarcă scorul și să mai spere la o eventuală calificare sunt aproape imposibile. Cea mai mare victorie all-time obținută de CFR Cluj în cupele europene a fost înregistrată în 2018. Atunci, ardelenii au învins Alashkert FC, scor 5-0, în turul 3 preliminar din Europa League.