Cosmin Olăroiu a trăit o decepție imensă, marți seara, la Doha. Pentru că naționala Emiratelor, pe care a preluat-o în luna mai, a ratat calificarea directă la Mondialul din 2026, după o „finală“ dramatică, în fața Qatar-ului.
Vizibil afectat după acest eșec, scor 1-2, Oli a avut o singură consolare. Una foarte mică, dar care menține, totuși, visul calificării la turneul final din Canada, Mexic și SUA. Pentru că, terminând pe locul 2 în grupa A, reprezentativa arabă mai are o șansă de a ajunge la al doilea Mondial din istoria ei. Ce-i drept, de acum încolo drumul va fi infernal!
Olăroiu, discurs mobilizator în fața jucătorilor: „Singurul lucru pe care vi-l cer!“
Pentru Emirate urmează, mai întâi, barajul cu naționala Irakului, ocupanta locului 2 în grupa B. Prima partidă va fi, la Abu-Dhabi, pe 13 noiembrie. Returul se va disputa, la Bagdad, pe 18 noiembrie. Câștigătoarea acestui duel va avansa la barajele intercontinentale de calificare unde vor fi:
*O echipă din Asia
*O echipă din Africa
*Două echipe din America de Nord
*O echipă din America de Sud (Bolivia)
*O echipă din Oceania (Noua Caledonie)
Până la barajele intercontinentale însă – sunt programate pentru martie 2026 – Olăroiu trebuie să-și redreseze echipa căzută, din punct de vedere mental, pentru dubla cu Irak. În acest sens, primul selecționer român al Emiratelor a avut deja o discuție cu jucătorii săi, după înfrângerea grea cu Qatar.
„Singurul lucru pe care vi-l cer acum e să uitați complet de meciul cu Qatar. E obligatoriu să facem asta acum. Pentru că avem, în continuare, șansa calificării la Mondiale și trebuie să credem în ea!“, le-a transmis Oli băieților săi.
Olăroiu: „Trebuie să ne ridicăm din nou“
Românul de 56 de ani a avut un discurs similar și când a fost întrebat cum vede viitorul naționalei Emiratelor, după înfrângerea de marți, de la Doha.
„Avem în fața noastră încă două meciuri. De aceea, trebuie să ne revenim, în încercarea de a atinge visul calificării la Mondiale. Într-adevăr, situația e dificilă și dureroasă, dar ăsta e realitatea fotbalului. Trebuie să acceptăm situația actuală, să ne ridicăm din nou și să ne luptăm. N-avem timp de lamentări. Pentru că, în fotbal, competiția nu se oprește niciodată. Iar în cazul nostru, încă avem un drum lung de parcurs“, a explicat Oli.
Acesta s-a referit apoi la singurul motiv de satisfacție după partida pierdută, la Doha.
„M-a bucurat că, totuși, deși am fost conduși cu 2-0, n-am renunțat până la final. Am înscris în prelungiri și am arătat că nu ne predăm. Chiar dacă n-am dat și golul egalizator, eu apreciez enorm spiritul de luptă al jucătorilor mei. Acest spirit ar trebuie să ne motiveze și pentru dubla cu naționala Irakului“, a încheiat Oli.