Gică Hagi este, fără îndoială, unul, dacă nu, cel mai mare fotbalist din istoria României. Sport.ro vă prezintă șase lucruri mai puțin știute despre „Rege”.
Nu se știe exact dacă s-a născut pe 4 sau 5 februarie
Hagi s-a născut în noaptea dintre 4 și 5 februarie 1965, la Săcele, dar în acte apare pe 5 februarie.
„Reglee” ar fi fost adus pe lume noaptea târziu în data de 4, iar părinții ar fi înregistrat copilul abia a doua zi, așa cum se întâmpla deseori în zonele rurale în anii '60.
Prima sa minge a fost confecționată din păr de cal și vezică de porc
Primul său „balon” nu a fost din piele, ci confecționat de bunicul său, din păr de cal și vezică de porc curățată.
Mult timp, Hagi a jucat cu astfel de improvizații, până când mama sa i-a cumpărat primul balon adevărat, un moment pe care l-a amintit de mai multe ori în interviuri.
Hagi este originar din Kavala, Grecia
Toată lumea știe că Hagi are rădăcini aromâne. Totuși, nu mulți cunosc faptul că mama sa face parte din cei circa 40.000 de aromâni (vlahi) care au emigrat din Grecia în România. Ea a făcut parte din comunitatea aromânilor veniți în țara noastră după Al Doilea Război Mondial, iar familia are origini din zona Kavala.
A fost „furat” de Steaua, nu a primit grad militar, a absolvit ASE-ul și juca fotbal fără jambiere
În 1987, transferul său de la Sportul Studențesc la Steaua a fost unul forțat de contextul politic al vremii. A fost „împrumutat” pentru Supercupa Europei cu Dinamo Kiev, fără ca Sportul să primească bani.
Deși juca la Steaua, Hagi nu a avut grad militar, era doar „simplu soldat”. În paralel cu fotbalul, a absolvit Academia de Studii Economice din București în 1992, la specializarea Turism.
Un alt detaliu celebru din cariera sa este faptul că obișnuia să joace fără jambiere. Le tăia sau le elimina complet pentru a simți mai bine mingea și contactul cu solul.
CV-ul celui mai mare fotbalist român
Gheorghe Hagi a evoluat pentru FC Constanța, Sportul Studențesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, FC Barcelona și Galatasaray, club la care a devenit legendă.
Pentru naționala României a adunat 124 de selecții și 35 de goluri, participând la trei Campionate Mondiale și trei Campionate Europene.
În palmares se regăsesc trofee interne în România, Spania și Turcia, Cupa UEFA și Supercupa Europei cu Galatasaray, dar și distincții individuale majore, inclusiv locul 4 la Balonul de Aur în 1994 și includerea în FIFA 100.