EXCLUSIV Los Angeles, în stare de alertă: cea mai păzită națională de la acest Mondial sosește, astăzi, în oraș

Los Angeles, în stare de alertă: cea mai păzită națională de la acest Mondial sosește, astăzi, în oraș CM 2026

Cupa Mondială va bifa, astăzi, o premieră nedorită după 96 de ani.

Donald Trump (80 de ani) nu e, în mod cert, vreun mare fan al fotbalului, dar tocmai și-a câștigat locul în istoria Mondialului de fotbal! Pentru că, din postura de câștigător al Premiului Păcii acordat de FIFA în decembrie 2025, a „reușit“ să creeze un precedent nedorit.

La 96 de ani după ce a pornit la drum, în Uruguay, Cupa Mondială are, astăzi, o țară-gazdă, Statele Unite ale Americii, aflată în război, când are loc sărbătoarea fotbalului. Adică, un eveniment care ar trebui să unească planeta prin sport. 

Din păcate, în ciuda jocurilor de PR făcute de FIFA și de declarațiile lacrimogene oferite de președintele acestui for, Gianni Infantino (56 de ani), războiul SUA – Iran și-a pus amprenta asupra Mondialului. Tot ce s-a întâmplat cu naționala perșilor, în ultimele luni, confirmă această realitate tristă.

Jucătorii naționalei Iranului le-au omagiat pe fetițele ucise la școala de la Minab, în urma bombardamentului american

  • Iran copii getty12

Naționala iraniană, acceptată pe teritoriul Americii cu 24 de ore înainte de meci

Ca și cum „spectacolul“ grotesc al neacordării vizelor și tăierea biletelor alocate Federației de la Teheran nu erau decizii suficient de urâte, la ele s-a adăugat și alta. Demnă de Cupa Satelor! Pentru că, până aseară, intrarea naționalei Iranului pe teritoriul Statelor Unite era sub semnul întrebării. Concret, nu se știa când vor parcurge jucătorii și stafful tehnic distanța Tijuana (Mexic) – Los Angeles (SUA)?

S-a ajuns aici pentru că, în lipsa vizelor pentru Statele Unite, eliberate cu întârziere și nu pentru toată lumea, iranienii au fost nevoiți să-și mute cantonamentul din Tucson (Arizona) la Tijuana (Mexic). Problema e că, potrivit țintarului competiției, partidele perșilor vor avea loc în America, după următorul program:

*15 iunie: Iran – Noua Zeelandă (Los Angeles)

*21 iunie: Iran – Belgia (Los Angeles)

*26 iunie: Iran – Egipt (Seattle)

Delegația Iranului trece granița peste câteva ore

După zile întregi, în care FIFA n-a putut lămuri situația, într-un final, iranienii au aflat când vor trece granița și vor păși pe teritoriul Statelor Unite pentru primul lor meci. La un moment dat, s-a speculat că acest lucru se va întâmpla doar în ziua întâlnirii, practic cu doar câteva ore înainte de primul fluier al arbitrului!

Pe ultima sută de metri însă, această situație jenantă a fost evitată. Și iranienii au primit acceptul americanilor, de a trece granița cu 24 de ore înainte de meciul lor debut la acest Mondial. 

Așadar, în următoarele ore, cea mai păzită națională de la acest Mondial va pleca de la Tijuana cu un zbor cu destinația Los Angeles. 

Chiar și așa însă, surse din cadrul lotului iranian au dezvăluit pentru Sport.ro că se așteaptă ca și acest moment, al trecerii graniței, să fie marcat de alte șicane. 

De remarcat că, practic, oamenii din fruntea Federației Iraniene de Fotbal au fost excluși de la Cupa Mondială, neprimind vize de America. Președintele Mehdi Taj (foto, sus) și „vicele“ Mehdi Nabi vor rămâne, la Tijuana (Mexic), alături de alți zece oameni din anturajul naționalei cărora le-au fost respinse cererile de vize pentru SUA. De două ori! Mai întâi, acum 8 zile și, încă o dată, ieri, după o nouă tentativă de rezolvare a problemei din partea oficialilor FIFA.

Imediat după terminarea meciului Iran – Noua Zeelandă, delegația perșilor va părăsi Statele Unite, urmând să se întoarcă aici, tot la Los Angeles, cu 24 de ore înaintea meciului cu Belgia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!