Emisiune incendiară despre Olăroiu în Emirate: „O prostie ce spuneți!“

Emisiune incendiară despre Olăroiu în Emirate: „O prostie ce spuneți!“ CM 2026

Naționala Emiratelor a ratat calificarea directă la Mondiale, iar de aici s-a născut o întreagă dezbatere în micuțul stat din zona Golfului Persic.

Cosmin Olăroiu (56 de ani) a devenit, în luna mai, primul selecționer român din istoria Emiratelor Arabe Unite. 

În decizia conducătorilor fotbalului din această țară a contat un criteriu decisiv. Concret, Oli e cel mai de succes antrenor din istoria Emiratelor. Românul are un total de 23 de trofee, de când și-a început cariera pe banca tehnică, iar 16 dintre ele au fost cucerite cu formații din Emirate. Chiar cu scurt timp înainte de a deveni selecționerul naționalei, Oli a câștigat Champions League 2 cu Sharjah, performanță istorică pentru un club din Emiratele Arabe Unite.

Dezbatere născută după înfrângerea cu Qatar

Cu acest CV excelent, Olăroiu e perceput drept un garant al succesului printre antrenorii din Asia. De aceea, arabii și-au pus toate speranțele în el, fiind convinși că, dacă e un tehnician capabil să ducă naționala Emiratelor la Mondiale – are o singură calificare în toată istoria ei, cea din 1990 -, atunci acela e Oli.

Cum însă în fotbal nu există garanții, deocamdată, românul n-a reușit să îndeplinească visul unei țări. Cu precizarea că, după cum Sport.ro a scris aici, naționala Emiratelor rămâne în cursa calificării pentru CM 2026.

Revenind la Oli, el a devenit subiectul unei dezbateri aprinse, în Emirate, după partida de la Doha, 1-2 cu Qatar, care a compromis șansa calificării directe la Mondiale. Au fost voci care au sugerat că românul poate fi un antrenor de succes doar la nivel de cluburi, nu și la nivelul echipelor naționale.

„Influența lui Olăroiu e evidentă deja“

Acest subiect a născut o discuție aprinsă și în studioul unui post local de televiziune. Aici, moderatorul a reluat această idee, cum că Oli e antrenor de echipe de club și că numirea sa, în fruntea naționalei Emiratelor, n-a fost o idee tocmai inspirată a federației. 

Auzind acest lucru, Eid Baroot (foto sus), un foarte respectat antrenor din Emirate, a intervenit prompt, în apărarea lui Olăroiu.

E o prosite să spui așa ceva (n.r. – că Olăroiu e bun doar la echipe de club). Personal, resping total o asemenea idee, care văd că circulă la noi, de la începutul săptămânii. Un antrenor competent e un antrenor competent, indiferent unde muncește. Cosmin e printre cei mai buni antrenori care au lucrat în fotbalul din Emirate. Inclusiv acum, la echipa națională, influența sa pozitivă asupra jocului e deja evidentă. Și sunt convins că, dacă îi acordăm timp, naționala noastră va deveni și mai bună pe viitor“, a spus Eid Baroot.

„Să rămânem alături de echipa națională“

Discuția a continuat în studio cu intervenția lui Yousef Al-Zaabi, antrenor cu portarii la naționala de tineret a Emiratelor.

Acesta a amintit că pentru prima reprezentativă urmează dubla cu Irak, pe 13 și 18 noiembrie, în barajul continental de calificare pentru ultima fază a preliminariilor, cea cu barajele intercontinentale.

Acum nu e momentul să căutăm un țap ispășitor. Trebuie să rămânem alături de echipa noastră națională și să avem încredere în toți cei care fac parte din acest grup. Naționala are nevoie de susținere acum, nu de atacuri. E clar că s-a ratat o oportunitate imensă, în meciul cu Qatar, dar încă putem ajunge la Mondiale. Și trebuie să credem în șansa noastră“, a încheiat Al-Zaabi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!