Cosmin Olăroiu (56 de ani) antrenează de aproape 20 de ani în Asia, dar până acum a fost ferit, în mare măsură, de mizeriile care se petrec în culisele fotbalului din cauza Confederației Asiatice de Fotbal (AFC).
Explicația ține de faptul, pregătind doar echipe de club – a avut și un foarte scurt mandat, ca selecționer al Arabiei Saudite, în 2014-2015 – Oli nu s-a lovit decât foarte rar de deciziile aberante luate de AFC. Ele sunt foarte des întâlnite, la nivelul echipelor naționale! Victimele lor sunt, în primul rând, iranienii. Pentru că perșii sunt izolați într-o regiune a lumii în care arabii sunt la putere acum. Inclusiv în ceea ce privește influența în fotbalul asiatic. Drept urmare, de multe ori, se întâmplă anomalii, precum delegarea unor arbitri arabi la meciurile în care se întâlnesc echipe arabe cu cele iraniene! Iar acesta e doar un exemplu pentru ce face AFC, unde arabii au o putere uriașă.
Niște anomalii șocante: naționala Qatar-ului, avantajată pe față!
Revenind la Cosmin Olăroiu, acesta tocmai s-a lovit frontal de jocurile de culise din fotbalul asiatic. Pentru că Qatar, un stat micuț din Orientul Mijlociu, dar cu o influență uriașă la nivelul Confederației Asiatice de Fotbal a reușit să obțină un avantaj imens, în preliminariile Mondialului din 2026.
Concret, qatarezii, deși au terminat pe locul 4 în grupa A, în faza anterioară a preliminariilor, deci în spatele Emiratelor Arabe Unite, au obținut găzduirea meciurilor din etapa a 5-a a preliminariilor!
Mai mult decât atât, naționala Qatar-ului a beneficiat de un program favorabil pe teren propriu. Pentru că a jucat cele două partide, cu Oman (0-0) și cu Emirate (2-1), la o distanță de 6 zile. Prin comparație, reprezentativa pregătită de Oli, cea a Emiratelor, a întâlnit Oman (2-1) pe 11 octombrie, după care, pe 14 octombrie, a avut „finala“ cu Qatar (1-2). Iar asta în fața unui stadion arhiplin, unde 90% din bilete le-au revenit suporterilor gazdelor.
„Nedreptate! O rușine ce s-a întâmplat“
În fața acestor anomalii, Olăroiu și elevii săi au „luat foc“, după pierderea meciului decisiv pentru calificarea la Mondiale, 1-2 cu Qatar.
Primul care a vorbit despre cele întâmplate în culise a fost Oli. Acum, unul dintre liderii echipei sale, brazilianul naturalizat, Marcus Meloni, a rupt tăcerea, la rândul său.
„Sunt, în continuare, foarte supărat din cauza celor întâmplate, la Doha. Vorbim despre o situație asupra căreia noi n-am avut niciun control. Inclusiv un om care nu se pricepe la fotbal a realizat că, la Doha, s-a întâmplat o mare nedreptate. A fost o rușine! Trebuie să ne luptăm mai bine pentru drepturile noastre. Nu putem permite ca niște oameni să distrugă, pur și simplu, visul unei națiuni (n.r. – cu referire la calificarea Emiratelor la Mondiale). Practic, calificarea nu s-a jucat doar pe teren. Ceea ce ni s-a întâmplat a fost o mare nedreptate. Făcută nouă și unei țări întregi. În fața acestei situații, nu trebuie să lăsăm capul jos. Trebuie să ne luptăm pentru țara noastră, pentru fanii noștri. Mai ales că suporterii merită ce e mai bun, la ce susținere ne oferă mereu“, a spus brazilianul naturalizat, în vârstă de 25 de ani.
Olăroiu: „S-a spus ceva, s-a făcut altceva“
Și Cosmin Olăroiu a continuat să critice Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) pentru că le-a oferit celor din Arabia Saudită și Qatar avantajul terenului propriu, în etapa a 4-a a preliminariilor. Întâmplător sau nu, ambele țări au obținut calificarea la Mondiale, trimițând Irak și Emirate la un baraj, în etapa a 5-a a preliminariilor!
„Când au început calificările pentru Mondiale s-a spus, în mod clar: echipele care vor termina pe locurile 3, în grupele din faza a 3-a, vor juca acasă, în faza a 4-a. Noi am terminat pe 3, înaintea Qatarului, și totuși am jucat în deplasare! Soluția era simplă: meciurile din grupa noastră ar fi trebuit să aibă loc, în Arabia Saudită, iar meciurile Arabiei Saudite, în Qatar. Așa, toate echipele implicate, în etapa a 4-a a preliminariilor, ar fi evoluat pe teren neutru. Și ar fi avut parte de condiții egale“, a spus Oli.
Pentru naționala Emiratelor, urmează barajul continental de calificare la Mondiale, după cum sport.ro a explicat aici.