GALERIE FOTO Cupa Mondială 2026 | Toate stadioanele care vor găzdui meciuri în SUA, Mexic și Canada

Cupa Mondială 2026 | Toate stadioanele care vor găzdui meciuri în SUA, Mexic și Canada CM 2026

Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada se va desfășura în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026.

Turneul final din această vară va bifa câteva premiere, va readuce în prim-planul fotbalului câteva naționale care se află în premieră la Mondial și va avea o încărcătură specială pentru națiunile calificate după o lungă perioadă de așteptare. Turcia, de exemplu, s-a calificat la a treia Cupă Mondială din istorie, după o așteptare de 24 de ani.

Cupa Mondială 2026 | Totul despre stadioanele de la turneul final din SUA, Mexic și Canada

Mondialul nord-american va fi primul din istorie în noul format, cu 48 de echipe, urmând să aibă și un număr-record de meciuri, 104. Din cele 12 grupe, primele două din fiecare vor obține direct biletul către faza șaisprezecimilor, urmând ca cele mai bune 8 locuri 3 să meargă și ele mai departe.

Așa cum era de așteptat, ediția de Cupa Mondială găzduită de SUA, Mexic și Canada nu va fi lipsită de controverse. Unii fani se plâng deja de prețurile exagerate ale biletelor, care ajung chiar și la 10.000 de dolari, iar alții au făcut scandal din cauza vizelor, foarte greu de obținut pentru participarea la acest turneu final.

Va fi prima ediție a Campionatului Mondial găzduită de trei țări diferite. Chiar dacă SUA va organiza 75% dintre partidele de la acest turneu final, Mexic va avea ”onoarea” de a deschide turneul, pe celebrul ”Estadio Azteca” din Mexico City, împotriva selecționatei Africii de Sud, pe 11 iunie.

Sport.ro vă prezintă o colecție impresionantă de fotografii, dar și date importante cu toate stadioanele pe care se vor juca meciuri la Campionatul Mondial 2026. 

SURSE FOTO: Imago Images & Getty Images.

Estadio Azteca (Mexico City) - 87.000 de locuri

Ce stadion mai potrivit ar fi fost pentru un meci de deschidere decât legendarul ”Azteca”? Acolo s-au jucat două finale de Mondial, în 1970 și 1986, este situat la o altitudine de 2.200 de metri și a găzduit momente legendare.

Pele și Diego Armando Maradona au devenit campioni mondiali pe ”Azteca”, a fost stadionul pe care s-a jucat celebrul Argentina - Anglia din 1986 (2-1), meciul făcut celebru de ”El Pibe de Oro” pentru ”mâna lui Dumnezeu”.

Pentru acest Campionat Mondial, ”bătrânul” stadion ”Banorte”, așa cum mai este cunoscut, a suferit câteva mondificări. Mai multe scaune au fost înlocuite, zona VIP a fost extinsă și a fost adusă aparatură de ultimă generație pentru a spectatorii să beneficieze de cele mai bune condiții.

  • Gettyimages 2254969563

AT&T Stadium (Arlington, Texas) - 94.000 de locuri

Cel mai mare stadion care va găzdui meciuri la acest turneu final, AT&T Stadium are, în mod normal, 80.000 de locuri la meciurile celor de la Dallas Cowboys din NFL, dar capacitatea a fost extinsă conform standardelor impuse de FIFA.

A fost deschis în urmă cu 16 ani, în 2009, iar costurile s-au ridicat la o sumă fabuloasă: două miliarde de dolari. Beneficiază și de tehnologie avansată, având în dotare și acoperiș retractabil.

Primul meci de la Cupa Mondială pe care îl va găzdui spectaculosul stadion texan va fi Olanda - Japonia. Vor urma și alte meciuri din faza grupelor, dar și din fazele eliminatorii, inclusiv semifinale.

  • Imago1049868297

MetLife Stadium (New York) - 82.500 de locuri

Este stadionul care va găzdui marea finală a Cupei Mondiale. Deși nu este cel mai mare de la acest turneu final, fiind depășit de cele două prezentate mai sus dacă vorbim de capacitate, MetLife a fost ales pentru cel mai important meci al anului din alte considerente: FIFA a vrut ca orașul să fie ”iconic” la nivel mondial, dar și accesibil pentru suporterii din întreaga lume.

Stadionul a fost deschis în urmă cu 16 ani, în aprilie 2010, și a costat 1,6 miliarde de dolari la vremea respectivă. Până acum a găzduit deja câteva evenimente importante și în fotbal, inclusiv meciuri de Copa America sau Campionatul Mondial al Cluburilor, printre care și finala dintre Chelsea și PSG (3-0) de anul trecut.

Arena a fost și gazda unor concerte care au adus sume importante la bugetul administrației locale, de sute de milioane de dolari. Lady Gaga, The Weeknd, Coldplay, Beyoce, Shakira, Metallica, AC/DC sau Ed Sheeran sunt doar câteva nume care au cântat în fața a aproape 90.000 de oameni pe stadionul care va găzdui finala Cupei Mondiale.

  • Imago1063254501

Arrowhead Stadium (Kansas City, Missouri) - 76.000 de locuri

Unul dintre cele mai vechi stadioane din turneu, inaugurat în 1972, Arrowhead este celebru pentru atmosfera infernală creată de suporteri. Impunător, încărcat de istorie, ”Arrowhead” este printre cele mai vechi stadioane de la acest turneu final. A fost inaugurat în 1972 și, la fel ca alte arene dispuse pentru Mondial, nu dispune de acoperiș, astfel că poate să creeze un disconfort pentru fani.

Deține recordul mondial pentru cel mai zgomotos stadion din lume, depșind 142 de decibeli, astfel că presiunea în meciurile cu miză va fi uriașă.

La CM 2026, arena ar urma să găzduiască meciuri din faza grupelor, șaisprezecimi și sferturi.

  • Imago1049040277

Mercedes-Benz Stadium (Atlanta, Georgia) - 75.000 de locuri

Arena din Atlanta este, cu siguranță, printre cele mai spectaculoase. Acoperișul este piesa de rezistență, format din opt panouri care, după ce se închid, formează logo-ul sponsorului principal al stadionului.

Inaugurat în 2017, Mercedes-Benz Stadium a costat 1,6 miliarde de euro și dispune de o arhitecutră impresionantă, urmând să găzduiască meciuri în grupe, șaisprezecimi, optimi și semifinale.

Mai multe meciuri de fotbal s-au disputat deja pe stadionul spectaculos din Atlanta, din cadrul Copa America 2024 sau de la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025. Naționalele din SUA, Mexic, Portugalia sau Belgia au jucat deja acolo în partide amicale. 

  • Imago1046849812

NRG Stadium (Houston, Texas) - 72.000 de locuri

Al doilea stadion texan care va găzdui meciuri la acest turneu final, după impunătorul ”AT&T Stadium”. NRG Stadium are deja o istorie bogată: a fost inaugurat în 2002, a fost primul stadion din NFL cu acoperiș retractabil și a organizat două ediții de Super Bowl.

Fanii fotbalului sunt deja obișnuiți cu ”NRG Stadium”. Acolo au jucat Bayern Munchen, Real Madrid, Manchester City, Manchester United, AC Milan, Everton sau naționalele din Argentina, Uruguay sau Columbia.

La Cupa Mondială va fi prezent în meciurile din grupe, șaisprezecimi și optimi.

  • Imago1070595679

Levi's Stadium (Santa Clara, California) - 71.000 de locuri

Așa cum s-a întâmplat cu mai multe stadioane care vor găzdui meciuri la acest turneu final, arena Levi's din Santa Clara va avea capacitatea extinsă cu încă 3.000 de locuri, având în mod normal 68.000 de locuri.

Inaugurat în 2014, ”diamantul” din California a costat 1,3 miliarde de euro și a fost, de-a lungul timpului, gazda unor meciuri spectaculoase, dar și a concertelor sau evenimentelor de mare anvergură. 

Fanii care au vizitat Levi's Stadium s-au plâns de mai multe ori de problema soarelui, nefiind acoperit în zona tribunei principale. În cadrul Cupei Mondiale, arena va găzdui meciuri în faza grupelor, dar și o partidă din șaisprezecimi.

  • Gettyimages 2260587867

SoFi Stadium (Los Angeles, California) - 70.000 de locuri

”Bijuteria” acestui Mondial, SoFi Stadium a fost construit în 2020 și a costat peste cinci miliarde de euro. Deține recordul pentru cel mai scump stadion construit vreodată și dispune de o arhitectură spectaculoasă, cu un acoperiș transparent și o tabelă suspendată, vizibilă din orice colț al arenei.

Are deja în ”palmares” câteva evenimente majore, cum ar fi o ediție de Super Bowl, în 2022 (Los Angeles Rams - Cincinnati Bengals 23-20), urmând să o găzduiască și pe cea din 2027.

În ciuda faptului că este cel mai scump din lume, stadionul va ”părăsi” Cupa Mondială în sferturi, după ce va găzdui meciuri în faza grupelor, dar și în șaisprezecimi (două).

  • Imago1070688621

Gillette Stadium (Boston, Massachusetts) - 70.000 de locuri

Situat în Foxborough, în apropiere de Boston, stadionul este inaugurat în 2002 și, la vremea respectivă, a costat 325 de milioane de euro. Este casa echpipelor New England Patriots (NFL) și New England Revolution (MLS).

Nu dispune de acoperiș, ceea ce poate să creeze un disconfort pentru fani în contextul în care unele meciuri se vor disputa ziua, dar este o arenă obișnuită cu fotbalul. Și nu doar la nivel de MLS.

Portugalia, Brazilia, Spania, Argentina sau Franța sunt doar câteva naționale ”grele” care au jucat în Boston, iar multă vreme a fost ”casa” naționalei Statelor Unite.

La Cupa Mondială 2026, arena va găzdui meciuri în grupe, șaisprezecimi și sferturi.

  • Gettyimages 2251619590

Lumen Field (Seattle, Washington) - 69.000 de locuri

Cu o acustică impresionantă, renumită la nivelul iubitorilor de sport din SUA, Lumen Field este casa celor de la Seattle Sounders, echipă care evoluează în Major League Soccer (MLS). Nu putea să lipsească de la acest turneu final, în contextul în care este un stadion care a primit, de-a lungul celor 21 de ani de existență, sute de mii de iubitori ai fotbalului.

Pe Lumen Field se vor juca meciuri din faza grupelor, șaisprezecimi și optimi.

  • Imago1071737123

Lincoln Financial Field (Philadelphia, Pennsylvania) - 69.000 de locuri

Deschis în 2003, după costuri totale de 512 milioane de dolari, Lincoln Financial Field este casa echipei Philadelphia Eagles din NFL și a găzduit, de-a lungul timpului, mai multe meciuri ale echipei naționale a Statelor Unite ale Americii.

S-a ”încălzit” pentru Mondial la CM al cluburilor din 2025. Acolo au jucat Chelsea, Manchester City, Juventus sau Real Madrid.

Acolo se vor disputa meciuri în faza grupelor din cadrul turneului final, iar ”povestea” se va termina cu un meci din optimi.

  • Imago1063656678

Hard Rock Stadium (Miami, Florida) - 65.000 de locuri

Printre principalele atracții de la această ediție de Cupa Mondială, Hard Rock Stadium este situat într-una dintre cele mai spectaculoase și populare destinații turistice din SUA.

Este printre cele mai „bătrâne” stadioane de la Mondial, înaugurat în 1987, dar și cu un palmares bogat, cu șase ediții de Super Bowl.

Un simbol pentru sportul american, Hard Rock Stadium va găzdui meciul pentru ”bronz” la Cupa Mondială. Finala mică se va juca acolo, dar și alte meciuri din grupe, șaisprezecimi și sferturi.

  • Imago1075175048

BC Place (Vancouver) - 54.000 de locuri

Cel mai mare stadion din Canada care va găzdui meciuri la acest turneu final. BC Place a fost deschis în 1983, iar în 2011 a fost complet modernizat, după ce a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 2010. 

Arhitectura stadionului din Vancouver amintește de Arena Națională. Dispune de acoperiș retractabil, iar tabela poate fi ușor observată pe ”cubul” amplasat în mijloc.

Pe ”bijuteria” canadienilor se vor juca meciuri din grupe, șaisprezecimi și optimi.

Estadio BBVA (Monterrey) - 53.000 de locuri

Este unul dintre cele mai moderne stadioane din Mexic. Evident, nu are încărcătura istorică de pe ”Azteca”, dar arhitectura spectaculoasă și decorul impresionant vor fura, cu siguranță, ochii vizitatorilor. 

Stadionul a fost inauguruat în 2015, a costat 200 de milioane de dolari potrivit estimărilor făcute de experți și este casa echipei mexicane Monterrey.

După grupe, Estadio BBVA ar urma să mai găzduiască un meci din cadrul șaisprezecimilor, apoi va părăsi turneul.

  • Imago1058765422

Estadio Akron (Guadalajara) - 49.000 de locuri

Al treilea și ultimul stadion mexican ”prezent” la Cupa Mondială 2026. ”Estadio Akron” a fost deschis în 2010, construcția a costat 200 de milioane de dolaru, iar în prezent este casa echipei Chivas Guadalajara, găzduind până acum numeroase meciuri internaționale.

La acest turneu final, ”Akron” va găzdui meciuri doar în faza grupelor, dar va avea parte de un ”cap de afiș”: Uruguay - Spania se va disputa acolo pe 26 iunie.

Vor mai urma Coreea de Sud - Cehia, Mexic - Coreea de Sud și Columbia - Congo.

  • Imago1059558669

BMO Field (Toronto) - 45.000 de locuri

Cel mai mic stadion de la Cupa Mondială, BMO Field a fost extins special pentru a putea organiza meciuri la acest turneu final. Acum dispune de 45.000 de locuri și este casa echipei Toronto FC, din Major League Soccer (MLS).

Astfel, va fi doborât recordul de asistență înregistrat pe acest stadion înainte de ”upgrade” (40.148 de spectatori în National Hockey League).

Va găzdui debutul Canadei la CM 2026, împotriva Bosniei, pe 12 iunie 2026, dar și alte meciuri din grupe și chiar unul din șaisprezecimi.

  • Imago1065824239

Cum arată grupele de la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada:

  • Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
  • Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia
  • Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
  • Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay, Turcia
  • Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
  • Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
  • Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
  • Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
  • Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
  • Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
  • Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Congo
  • Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana

Programul Grupei A:

  • Mexic - Africa de Sud, 11 iunie, 22:00
  • Coreea de Sud - Cehia, 12 iunie, 05:00
  • Cehia - Africa de Sud, 18 iunie, 19:00
  • Mexic - Coreea de Sud, 19 iunie, 04:00
  • Cehia - Mexic, 25 iunie, 04:00
  • Africa de Sud - Coreea de Sud, 24 iunie, 04:00

Programul Grupei B: 

  • Canada - Bosnia, 12 iunie, 22:00 
  • Qatar - Elveția, 13 iunie, 22:00 
  • Elveția - Bosnia, 13 iunie, 22:00 
  • Canada - Qatar, 19 iunie, 01:00
  • Elveția - Canada, 24 iunie, 22:00
  • Bosnia - Qatar, 24 iunie, 22:00 

Programul Grupei C: 

  • Brazilia - Maroc, 14 iunie, 01:00
  • Haiti - Scoția, 14 iunie, 04:00 
  • Scoția - Maroc, 20 iunie, 01:00 
  • Brazilia - Haiti, 20 iunie, 04:00 
  • Scoția - Brazilia, 25 iunie, 01:00 
  • Maroc - Haiti, 25 iunie, 01:00 

Programul Grupei D:

  • SUA - Paraguay, 13 iunie, 04:00
  • Australia - Turcia, 13 iunie, 07:00
  • Turcia - Paraguay, 19 iunie, 07:00
  • SUA - Australia, 19 iunie, 22:00
  • Turcia - SUA, 26 iunie, 05:00
  • Paraguay - Australia, 26 iunie, 05:00 

Programul Grupei E: 

  • Germania - Curacao, 14 iunie, 20:00
  • Coasta de Fildeș - Ecuador, 15 iunie, 02:00
  • Germania - Coasta de Fildeș, 20 iunie, 23:00
  • Ecuador - Curacao, 21 iunie, 03:00
  • Ecuador - Germania, 26 iunie, 01:00
  • Curacao - Coasta de Fildeș, 26 iunie, 01:00 

Programul Grupei F:

  • Olanda - Japonia, 14 iunie, 23:00 
  • Suedia - Tunisia, 15 iunie, 05:00
  • Olanda - Suedia, 20 iunie, 20:00 
  • Tunisia - Japonia, 20 iunie, 07:00 
  • Japonia - Suedia, 26 iunie, 02:00 
  • Tunisia - Olanda, 25 iunie, 02:00 

Programul Grupei G:

  • Belgia - Egipt, 15 iunie, 22:00
  • Iran - Noua Zeelandă, 16 iunie, 04:00 
  • Belgia - Iran, 21 iunie, 22:00 
  • Noua Zeelandă - Egipt, 22 iunie, 04:00 
  • Egipt - Iran, 27 iunie, 06:00
  • Noua Zeelandă - Belgia, 27 iunie, 06:00 

Programul Grupei H:

  • Spania - Insulele Capului Verde, 15 iunie, 19:00
  • Arabia Saudită - Uruguay, 16 iunie, 01:00
  • Spania - Arabia Saudită, 21 iunie, 19:00
  • Uruguay - Insulele Capului Verde, 22 iunie, 01:00
  • Insulele Capului Verde - Arabia Saudită, 27 iunie, 03:00
  • Uruguay - Spania, 27 iunie, 03:00

Programul Grupei I: 

  • Franța - Senegal, 16 iunie, 22:00
  • Irak - Norvegia, 17 iunie, 01:00
  • Franța - Irak, 23 iunie, 00:00 
  • Norvegia - Senegal, 23 iunie, 03:00
  • Norvegia - Franța, 26 iunie, 22:00 
  • Senegal - Irak, 26 iunie, 12:00 

Programul Grupei J:

  • Argentina - Algeria, 17 iunie, 04:00 
  • Austria - Iordania, 16 iunie, 07:00 
  • Argentina - Austria, 22 iunie, 20:00
  • Iordania - Algeria, 23 iunie, 06:00 
  • Algeria - Austria, 28 iunie, 05:00 
  • Iordania - Argentina, 28 iunie, 05:00

Programul Grupei K:

  • Portugalia - RD Congo, 17 iunie, 20:00
  • Uzbekistan - Columbia, 18 iunie, 05:00 
  • Portugalia - Uzbekistan, 23 iunie, 20:00 
  • Columbia - RD Congo, 24 iunie, 05:00 
  • Columbia - Portugalia, 28 iunie, 02:30 
  • RD Congo - Uzbekistan, 28 iunie, 02:30 

Programul Grupei L:

  • Anglia - Croația, 17 iunie, 23:00
  • Ghana - Panama, 18 iunie, 02:00
  • Anglia - Ghana, 23 iunie, 23:00
  • Panama - Croația, 24 iunie, 02:00
  • Panama - Anglia, 28 iunie, 00:00 
  • Croația - Ghana, 28 iunie, 00:00

Programul șaisprezecimilor:

  • 1E – 3A/B/C/D/F: 29 iunie
  • 1I – 3C/D/F/G/H: 30 iunie
  • 2A – 2B: 28 iunie
  • 1F – 2C: 29 iunie
  • 2K – 2L: 02 iulie
  • 1H – 2J: 02 iulie
  • 1D – 3B/E/F/I/J: 01 iulie
  • 1G – 3A/E/H/I/J: 01 iulie
  • 1C – 2F: 29 iunie
  • 2E – 2I: 30 iunie
  • 1A – 3C/E/F/H/I: 30 iunie
  • 1L – 3E/H/I/J/K: 01 iulie
  • 1J – 2H: 03 iulie
  • 2D – 2G: 03 iulie
  • 1B – 3E/F/G/I/J: 02 iulie
  • 1K – 3D/E/I/J/L: 03 iulie

Optimi de finală:

  • Învingătoare meci 1 – Învingătoare meci 2 16-imi: 04 iulie
  • Învingătoare meci 3 – Învingătoare meci 4 16-imi: 04 iulie
  • Învingătoare meci 5 – Învingătoare meci 6 16-imi: 06 iulie
  • Învingătoare meci 7 – Învingătoare meci 8 16-imi: 06 iulie
  • Învingătoare meci 9 – Învingătoare meci 10 16-imi: 05 iulie
  • Învingătoare meci 11 – Învingătoare meci 12 16-imi: 05 iulie
  • Învingătoare meci 13 – Învingătoare meci 14 16-imi: 07 iulie
  • Învingătoare meci 15 – Învingătoare meci 16 16-imi: 07 iulie

Sferturi de finală:

  • Învingătoare meci 1 – Învingătoare meci 2 optimi: 09 iulie
  • Învingătoare meci 3 – Învingătoare meci 4 optimi: 10 iulie
  • Învingătoare meci 5 – Învingătoare meci 6 optimi: 11 iulie
  • Învingătoare meci 7 – Învingătoare meci 8 optimi: 11 iulie

Semifinale:

  • Învingătoare meci 1 – Învingătoare meci 2 sferturi: 14 iulie
  • Învingătoare meci 3 – Învingătoare meci 4 sferturi: 15 iulie

Finala mică:

  • 18 iulie

Finala mare:

  • 19 iulie
Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!