Spania va întâlni Portugalia în „optimile” Campionatului Mondial, iar partida va avea loc luni, de la ora 22:00, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

Spaniolii vin după calificarea din „16-imi” cu Austria, scor 3-0, în timp ce lusitanii s-au calificat după 2-1 în fața Croației.

Gavi, vehement după ce a fost întrebat despre Cristiano Ronaldo

Prezența lui Cristiano Ronaldo în primul 11 al Portugaliei din toate partide de până acum de la Cupa Mondială a stârnit mai multe reacții, dintre care și negative.

Gavi, jucător a cărui convocare în naționala Spaniei a fost contestată, a fost întrebat despre Cristiano Ronaldo și a avut cuvine frumoase la adresa fotbalistului ajuns la 41 de ani. 

„Da, e clar că sunt cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit până acum. Sunt o echipă grozavă, cu jucători buni. Sper ca echipa să fie concentrată pe ceea ce avem de făcut, pe planul antrenorului și că vom lucra cu toții împreună pentru a câștiga această partidă.

(n.r. Unii spun că prezența lui Cristiano Ronaldo e un impediment, ba chiar că afectează performanța Portugaliei) Aud asta mereu, dar de la oameni care nu sunt în echipa lui, de la fani. Cei care sunt în echipa lui au un respect imens pentru el. Evident, Cristiano este unul dintre cei mai buni jucători din istorie și poate face diferența în orice moment.”, a spus Gavi, conform Mundo Deportivo.

Cristiano Ronaldo a înscris trei goluri în patru meciuri la acest Campionat Mondial și vine după un sezon excelent la Al-Nassr. Acolo, starul lusitan a înscris 30 de goluri și a oferit cinci pase decisive în 37 de partide jucate.

10 milioane de euro este cota atacantului portughez, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.