• Toate meciurile din Premier League pot fi urmărite în direct pe VOYO.

Este o certitudine că Liverpool îl va pierde pe Mohamed Salah (33 de ani). Starul egiptean nu va semna un nou contract, astfel că la finalul sezonului va rămâne liber de contract. Mai mult decât atât, Salah s-a accidentat în meciul câștigat împotriva lui Crystal Palace, scor 3-1, și are șanse mici să mai prindă vreun meci în tricoul "cormoranilor".

Liverpool ar putea pierde 3 jucători emblematici în această vară

Pe lângă Mo Salah, Liverpool riscă să îi mai piardă în vara acestui an pe portarul Alisson Becker (33 de ani), respectiv pe fundașul stânga Andrew Robertson (32 de ani).

Toți cei trei au adunat sute de meciuri pentru Liverpool. Alisson apără pe Anfield din 2018, când a fost adus de la AS Roma. Andrew Robertson a ajuns la Liverpool în 2017, în timp ce Mohamed Salah a pus stop după 9 ani de vis.

Potrivit presei din Italia, Alisson Becker ar putea semna cu Juventus în perioada de mercato. "Bătrâna Doamnă" ar fi gata să îi ofere un contract valabil pe doi ani lui Alisson, care în curând va intra în ultimul an de contract cu Liverpool.

Andrew Robertson a fost asaltat cu oferte în ultima perioadă. Tottenham, Atletico Madrid sau Celtic sunt doar câteva dintre echipele care au pus ochii pe fundașul scoțian.

Final de eră

Toți cei trei, Alisson, Robertson și Salah, au făcut parte din generația formidabilă a lui Jurgen Klopp. Dacă ne uităm peste primul 11 folosit în finala UEFA Champions League din 2019 vom vedea că toți au fost titulari.

Dacă vor pleca și Alisson Becker și Andrew Robertson în această vară, atunci Virgil van Dijk va rămâne ultimul "supraviețuitor" de la Liverpool al acelei finale.

Primul 11 folosit de Liverpool în finala Champions League din 2019, contra lui Tottenham, scor 2-0:

  • Alisson - Robertson, Virgil van Dijk, Matip, Alexander-Arnold - Wijnaldum, Fabinho, Henderson - Salah, Firmino, Mane;

VIDEO Liverpool a învins-o pe Crystal Palace în runda precedentă

Liverpool e foarte aproape să-și asigure calificarea în UEFA Champions League după ce a obținut trei victorii în ultimele trei etape. Cea mai recentă victimă a fost Crystal Palace, învinsă cu 3-1.