Liverpool pregătește o adevărată lovitură pe piața transferurilor în iarnă! Cu un contract care expiră în 2026, Bayern Munchen se grăbește să-i ofere o nouă înțelegere lui Dayot Upamecano. Negocierile întârzie să se finalizeze favorabil însă, motiv pentru care Liverpool pune la cale aducerea fundașului fără sumă de achiziție!

Liverpool vrea să îl aducă gratuit pe Upamecano

Referitor la situația lui Upamecano cu Bayern Munchen, discuțiile pentru prelungire sunt în desfășurare de mai mult timp, dar o înțelegere era aproape perfectată în primăvară. Totuși, câteva detalii au blocat momentan acordul, iar negocierile continuă.

Antrenorul Vincent Kompany îl consideră pe francez o piesă esențială în proiectul său și a cerut conducerii să rezolve situația. Însă, fundașul în vârstă de 26 de ani solicită o mărire salarială considerabilă, plus un bonus consistent la semnătură, condiții care au încetinit tratativele.

Pe fir au intrat deja mai multe cluburi importante din Premier League, La Liga și Serie A, care monitorizează cu atenție situația. Printre ele și Liverpool, care pare marea favorită să îl semneze, capabilă să satisfacă pretențiile financiare ale apărătorului.

Echipa din Premier League poate să îl piardă pe Ibrahima Konate

Intențiile ”cormoranilor” pentru viitorul apropiat implică și transferul lui Upamecano întrucât nu știu dacă mai pot miza, din vara anului 2026, pe Ibrahima Konate, al cărui contract expiră și nu este clar dacă va fi semnată prelungirea.

Upamecano a ajuns în vara lui 2021 la Bayern Munchen, când a fost transferat de la Red Bull Leipzig în schimbul a 60 de milioane de euro. De la transferul în Bavaria, el a adunat 161 de jocuri, a marcat de cinci ori și a oferit 10 pase decisive.