Campioana României a primit vizita moldovenilor joi seară, pe Arena Națională, în ultimul meci al etapei cu numărul 25 din sezonul regulat al Superligii României.
La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Elias Charalambous s-a impus cu 2-1 și a înregistrat, astfel, toate cele trei puncte.
OUT de la FCSB imediat după victoria cu Botoșani: ”Mult succes alături de noua echipă”
Imediat după victoria cu Botoșani, FCSB a anunțat faptul că Dennis Politic va evolua sub formă de împrumut la FC Hermannstadt până la finalul actualei stagiuni.
Cotat la 1,2 milioane de euro de site-urile de specialitate, Politic a fost adus la FCSB în vară după ce roș-albaștrii le-au plătit aproape un milion de euro celor de la Dinamo și după ce l-au dat pe Alexandru Musi în Ștefan cel Mare.
”Campionii României anunță împrumutul lui Dennis Politic la FC Hermannstadt, unde va evolua până la finalul acestui sezon.
Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes alături de noua echipă!”, scrie FCSB.
Pentru FCSB urmează meciul cu Oțelul Galați de duminică (20:00). FCSB a urcat pe locul 10 cu 37 de puncte. 10 victorii, șapte rezultate de egalitate și opt înfrângeri are campioana până acum.