Erik ten Hag sare în apărarea lui Maguire! Cum l-a descris pe fundașul lui United

Manchester United Erik ten Hag Harry Maguire Anglia Harry Maguire
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 10:59
Data actualizarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 10:59

Harry Maguire (30 de ani) se află la Manchester United din vara lui 2019 și mai are contract cu „diavolii roșii” până la finalul sezonului 2024/25.

De când se află la clubul de pe Old Trafford, fundașul englez a bifat 172 de apariții în toate competițiile, a reușit să marcheze șapte goluri și să paseze decisiv în cinci situații.

Erik ten Hag sare în apărarea lui Maguire! Cum l-a descris pe fundașul lui United

În ultimul meci al britanicilor, care s-a văzut pe Pro Arena & VOYO Manchester United a pierdut cu Sevilla, scor 0-3, în deplasare, iar Harry Maguire nu a fost la înălțime.

Din contră, GOAL scrie că Maguire a și greșit la unul dintre goluri, dar chiar și așa, antrenorul „diavolilor roșii”, Erik ten Hag, a sărit în apărarea căpitanului și a precizat că a un exemplu.

„Are un rol important, e căpitan, conduce și comunică cu antrenorul, își motivează echipa, e un exemplu!”, a spus Erik ten Hag, conform sursei de mai sus.

Ce note au primit David de Gea și Harry Maguire de la Manchester United după gafele incredibile din dezastrul cu Sevilla

David de Gea, portarul care a făcut o eroare uluitoare la ultimul gol marcat de Sevilla, a primit nota 1 (din 10!) de la Goal.com:

”Nu l-a iertat pe coechipierul Maguire, pasându-i acestuia în momentele tensionate de la începutul meciului. Vinovat la al doilea gol, când mingea a trecut peste el din cauza unei sărituri făcute aiurea, și-a păstrat, totuși, cel mai groaznic moment la final, când i-a pasat lui Youssef En-Nesyri. Una dintre cele mai proaste prestații ale sale în cei 12 ani petrecuți la club”.

Cu Harry Maguire, cei de la Goal.com au fost ceva mai indulgenți, așa că fundașul a primit nota 3: ”A fost șubred tot meciul”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!