Surpriză! La ce echipă visează Neymar să joace

Neymar fc barcelona PSG santos Campionate externe Neymar
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 08:33
Data actualizarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 08:36

Neymar (31 de ani) se află la Paris Saint-Germain din august 2017.

Cotat în acest moment la 70 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate, Neymar era apreciat de Transfermarkt la 100 milioane în momentul în care PSG a plătit 222 milioane de euro Barcelonei pentru serviciile brazilianului.

Surpriză! La ce echipă visează Neymar să joace

Neymar e accidenat, iar Sport.es scrie că winger-ul se află în Brazilia în acest moment și, mai mult, a făcut o vizită clubului la care a debutat în 2009, Santos, căruia catalanii i-au plătit 88 milioane, pentru transferul winger-ului în 2013 la FC Barcelona.

Vorbind pentru o publicație braziliană, Neymar a evidențiat faptul că visează să evolueze pentru Santos cât de curând. Starul brazilian a precizat că se simte ca acasă în Vila Belmiro și că e extrem de fericit să revină în oraș după 10 ani.

„Da, visez să joc din nou pentru Santos cât de curând, îmi imaginez. Mă simt ca acasă, sunt foarte fericit să mă întorc după 10 ani. Am venit aici să-i susțin și să simt iubirea fanilor. A fost clubul care mi-a dat totul, care mi-a deschis ușile mie și familiei mele, care m-a dezvăluit lumii. Sunt foarte fericit și mândru să fiu aici”, a spus Neymar, citat de Sport.es.

Neymar și-ar fi dorit să-și încheie cariera la PSG

Potrivit The Atheletic, superstarul brazilian nu se gândește la o plecare de la PSG, ba chiar se dorește să-și ducă angajamentul până la capăt și să-și încheie cariera la clubul parizian, în 2027, când îi expiră contractul.

Indisponibil până la finalul sezonului, Neymar i-a stricat socotelile lui Nasser Al-Khelaifi (49 ani), care ar fi discutat cu patrolul lui Chelsea, Todd Boehly (49 ani), pentru un posibil transfer al jucătorului care a costat 222 de milioane de euro în vara lui 2017. Numai că, accidentarea mijlocașului ofensiv a oprit tratativele între cele două părți. 


De când este la PSG, Neymar a adunat 173 de meciuri în toate competițiile, în care a marcat 118 goluri și a oferit 77 de pase decisive. De asemenea, și-a trecut în palmares 4 campionate, 3 Cupe ale Franței și 4 Supercupe. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!