„Știți că trebuie să pun mâna pe bani!” Kyrgios a refuzat Cupa Davis pentru turneul transmis live pe VOYO

Nick Kyrgios Australia Cupa Davis Cupa Davis 2022 Nick Kyrgios bani Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 08 Decembrie 2022, 12:45
Data actualizarii: Joi 08 Decembrie 2022, 13:51

Nicholas Kyrgios (27 de ani, 22 ATP) s-a lăudat cu suma serioasă pe care o va câștiga în Orient, în urma participării anunțate la un turneu amical în Arabia Saudită. 

Turneul de tenis Diriah este transmis LIVE pe VOYO.ro!

Turneul de tenis Diriah din Arabia Saudită reunește cinci dintre jucătorii care alcătuiesc top 10 ATP - Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Taylor Fritz și Hubert Hurkacz -, cărora li se adaugă nume-surpriză precum Stan Wawrinka, Dominic Thiem, Alexander Zverev sau Matteo Berrettini.

Toată acțiunea poate fi urmărită în direct pe VOYO.ro!


Fără Nick Kyrgios, Australia a ajuns în finala Cupei Davis 2022, pentru prima dată în 19 ani. Echipa antrenată de Lleyton Hewitt s-a bazat pe cel mai bun prieten din copilărie al lui Kyrgios și partenerul său de dublu, Thanasi Kokkinakis, dar și pe Alex De Minaur, alături de dubliștii Max Purcell și Jordan Thompson. 

Între timp, Nicholas Kyrgios - ignorat de Lleyton Hewitt, în procesul selecționării din debutul anului - a ales să participe la un turneu amical de tenis din Arabia Saudită, intitulat Cupa de Tenis Diriyah, alături de britanicul Cameron Norrie.

Nick Kyrgios, atras de bani, în partea finală a sezonului

„Arabia Saudită și Dubai sunt tot ce mi-a mai rămas în program. Știți că trebuie să mă duc să pun mâna pe bani,” a scris Nicholas Kyrgios pe Instagram, dezvăluindu-le urmăritorilor săi programul pentru ultimele zile ale anului. 

Între 8-10 decembrie, Cupa de Tenis Driyah îi va aduna în Arabia Saudită nu doar pe Nick Kyrgios și Cameron Norrie, dar și pe Daniil Medvedev, Stan Wawrinka, Andrey Rublev, Dominic Thiem și Alexander Zverev. Câștigătorul își va apropia suma de un milion de dolari americani, notează Fox Sport Australia

În 2022, Nicholas Kyrgios a câștigat primul său titlu de mare șlem, în proba de dublu a Openului Australian, alături de Thanasi Kokkinakis, iar, în turneul de la Wimbledon, a jucat prima sa finală de Grand Slam, în proba individuală. 


Urmărește turneul de tenis Diriah în direct pe Voyo.ro în perioada 8-10 decembrie. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!