”Sunt predispus să câștig și greu de bătut!” Daniil Medvedev le pune gând rău colegilor săi în sezonul de hard 

Daniil Medvedev Tenis ATP Tenis ”Sunt predispus să câștig și greu de bătut!” Daniil Medvedev le pune gând rău colegilor săi în sezonul de hard
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 10 August 2021, 09:17
Data actualizarii: Marti 10 August 2021, 09:28

Daniil Medvedev ar putea juca rolul principal al unui nou film Die Hard, conform propriilor declarații. 

Daniil Medvedev (25 de ani, 2 ATP) este unul dintre cei mai amuzanți tenismeni ai circuitului, iar înainte de a-și începe sezonul nord-american, care se desfășoară pe suprafața sa preferată - hard - jucătorul din Federația Rusă a ținut să le amintească colegilor săi că este greu de bătut și că se bucură de statutul său de cap de serie. 

”Sunt prim cap de serie, deci orice mai puțin de o finală nu va fi un rezultat bun. Știu că, atunci când joc un tenis bun pe suprafață hard sunt greu de bătut. Sunt predispus să câștig. Știu că sunt capabil să îi bat pe mulți pe hard și că pot câștiga turnee mari. 

În același timp, toată lumea joacă bine, fiecare poate învinge pe oricine. E impredictibil. În fiecare săptămână joc împotriva unor adversari puternici care vor să mă bată pentru că sunt numărul 2 în lume,” a declarat Daniil Medvedev, favorit numărul 1 la câștigarea turneului ATP 1000 de la Toronto, informează Tennis Head

Medvedev: ”Pe hard, sunt predispus să câștig și greu de bătut!”


Line-up-ul competiției ATP 1000 de la Toronto nu este dezamăgitor, în ciuda absențelor lui Novak Djokovic și Roger Federer. Printre cei mai puternici jucători de pe tablou se numără Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev, Denis Shapovalov și Diego Schwartzman. 

Triplu campion în turneele de calibru 1000, la Paris, Shanghai și Cincinnati, Daniil Medvedev este campionul en-titre al Turneului Campionilor și are două finale de turneu de mare șlem, pierdute în fața lui Rafael Nadal (US Open 2019), respectiv Novak Djokovic (Australian Open 2021).  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!