Sorana Cîrstea (35 de ani) poate spune, răspicat, că a încheiat vara pe val! Pentru că, la ultimul clasament din luna iulie, „Sori“ era pe locul 138 în lume. Acum, după cele 13 partide din luna august, disputate la Cincinnati, Cleveland și US Open, Cîrstea ocupă locul 65, în clasamentul live actualizat în timp real!

Acest salt spectaculos, de 73 de locuri în doar o lună, a fost posibil, în primul rând, datorită parcursului de la Cleveland. Aici, Sorana a pornit din calificări, a legat șapte victorii fără set pierdut și a cucerit al treilea trofeu WTA din cariera ei de până acum. 

„Tratăm subiectul cu maxima seriozitate!“

Imediat după finala câștigată de la Cleveland, Sorana Cîrstea a zburat spre New York, pentru US Open 2025. Aici, parcursul ei s-a încheiat, în turul II, după o partidă dramatică pe care sport.ro a oferit-o aici.

Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, „Sori“ a fost și victima unui jaf incredibil, după cum sport.ro a arătat aici. Această situație a fost o mare „pată neagră“ pentru administratorii hotelului unde s-a cazat Cîrstea, la New York. Tocmai de aceea, într-o încercare de a demonstra că sunt preocupați de rezolvarea cazului, americanii au dat un comunicat, potrivit CBS Sports.

Suntem în legătură strânsă cu Sorana, în ceea ce privește obiectivul care a fost furat din camera ei. Directorul hotelului nostru, responsabil cu securitatea, e un fost detectiv NYPD (n.r. – New York Police Department). El se ocupă personal de ancheta aflată în derulare. Tratăm subiectul cu maxima seriozitate și continuăm să lucrăm cu doamna Cîrstea“, a anunțat Simon Chapman, managerul general al hotelului unde s-a petrecut acest jaf șocant.