Metaloglobus a rămas pe ultimul loc în clasament, după ce a pierdut cu 2-3 în ultima etapă cu Unirea Slobozia. A avut șansa de a urca pe locul 15, dacă ar fi învins în meciul de la Clinceni.
Înainte de partea a doua a sezonului, conducerea pregătește schimbări la nivelul lotului. Președintele Marius Burcă a anunțat deja că trei jucători și-au reziliat contractele.
Trei jucători, OUT de la Metaloglobus
Este vorba despre Cosmin Achim, Răzvan Milea și Desley Ubbink. Ultimul a luat, însă, decizia de a se retrage din activitate, chiar dacă Metaloglobus ar fi contat pe serviciile sale și în a doua parte a sezonului.
”Am închis colaborarea cu 3 jucători până în momentul de față. S-au eliberat niște locuri. Este vorba despre Achim, Milea și Ubbink. Ultimul s-a retras, dar ar fi fost util în continuare pentru noi, un plus. Are un caracter fantastic. Mai suntem în discuții cu alți trei jucători pentru a rezilia, încă nu am închis.
Nu cred că pot fi schimbări spectaculoase. Bugetul este limitat. Nu te apropii de campionatele mai puternice din străinătate și ne îndreptăm privirea către echipe mai mici. Poți să nimerești jucătorii și să faci un lot bun, e clar”, a spus Burcă, la Digi Sport.
Cu 11 puncte și cel mai slab golaveraj din campionat (-27, la egalitate cu Csikszereda), Metaloglobus va începe ”în forță” anul 2026. Se va deplasa în Giulești pentru duelul cu Rapid, una dintre echipele cu pretenții din campionatul nostru.