Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a urcat cinci locuri în clasamentul WTA şi este pe 31, fiind jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia dată publicităţii luni. Cîrstea, care a câştigat duminică turneul Transylvania Open, are 1.499 puncte. Ea a obţinut la Cluj al patrulea titlu al carierei.
Sorana Cîrstea are patru titluri WTA în palmares și e dublă sfertfinalistă în turneele de Grand Slam (la Roland Garros și la US Open).
„În opt luni de zile, mă voi retrage, dar mă voi retrage un om fericit.”
Campioană la Cluj-Napoca, locație care intră pe lista amintirilor plăcute din cariera Soranei Cîrstea, alături de nume precum Tashkent, Istanbul, Madrid sau Cleveland, Sorana Cîrstea le-a spus clujenilor că se va retrage ca un om fericit, datorită turneului pe care l-a avut în acest an, în Ardeal.
„Mi-ați făcut cea mai frumoasă săptămână a vieții. Sprijinul dumneavoastră mi-a dat aripi în această săptămână.
Joc tenis de la 4 de ani, iar tenis profesionist, de douăzeci de ani, dar o săptămână ca aceasta nu am trăit niciodată. Cu fiecare emoție, cu fiecare încurajare, cu fiecare îmbrățișare primită mi-am creat amintiri care vor rămâne cu mine pentru tot restul vieții. Vă mulțumesc din inimă,” a declarat Sorana Cîrstea, în discursul de campioană, ținut în Arena BT din Cluj-Napoca.
„Mă voi retrage în opt luni, dar mă voi retrage un om fericit și asta este datorită acestei săptămâni. Vă mulțumesc din suflet pentru tot,” a completat Sorana Cîrstea, în finalul discursului ținut.





























