Sinner şi Djokovic, spectacol la Wimbledon: sârbul l-a egalat pe Roger Federer

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial şi deţinătorul titlului, şi sârbul Novak Djokovic, fost lider mondial, s-au calificat vineri în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, transmite presa internaţională.

Jannik Sinner a trecut fără probleme de americanul Jenson Brooksby (81 ATP), cu 6-4, 6-3, 6-4. Italianul, câştigător a patru titluri de Mare Şlem, eliminat prematur în urmă cu o lună în turul al doilea la Roland Garros, s-a impus după două ore şi 13 minute de joc.

Următorul său adversar va fi japonezul Shintaro Mochizuki, locul 151 ATP, venit din calificări, care l-a învins vineri pe spaniolul Rafael Jodar, locul 26 ATP, în patru seturi, 1-6, 7-6 (7/5), 6-4, 6-4.

Novak Djokovic, acum numărul 8 mondial, a ajuns la 105 victorii la Wimbledon, egalând recordul stabilit de Roger Federer, cei doi fiind depăşiţi doar de Martina Navratilova, care are 120 de succese pe iarba londoneză.

Vineri, sârbul a avut o misiune destul de dificilă în faţa francezului Arthur Rinderknech, numărul 28 mondial, de care a dispus în patru seturi, 7-5, 6-4, 1-6, 7-6 (7/4).

Djokovic va juca în optimi împotriva rusului Roman Safiulin (132 ATP), care l-a eliminat surprinzător pe brazilianul Joao Fonseca (27 ATP), 6-3, 6-3, 6-3.

Un alt fost lider mondial, rusul Daniil Medvedev, acum pe locul 9, s-a oprit vineri în turul al treilea de la Wimbledon, învins cu 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 7-5 de germanul Jan-Lennard Struff (74 ATP).

Campionul de la US Open din 2021 a suferit o a doua eliminare timpurie într-un turneu de Mare Şlem, după ce a fost învins în primul tur la Roland Garros, la sfârşitul lunii mai. La Wimbledon, el a ajuns în semifinale în 2023 şi 2024.

La vârsta de 36 de ani, Struff nu mai ajunsese niciodată până în optimile de finală la Wimbledon, dar a reuşit această performanţă de două ori la Roland Garros (în 2019 şi 2021) şi o dată la US Open, în 2025.

El va încerca duminică să atingă primul său sfert de finală într-un turneu major, contra polonezului Hubert Hurkacz (96 ATP) sau a americanului Tommy Paul (25 ATP).

Rezultate de vineri, din turul al treilea al probei masculine de simplu de la Wimbledon:

Jannik Sinner (Italia/N.1) - Jenson Brooksby (SUA) 6-4, 6-3, 6-4

Shintaro Mochizuki (Japonia) - Rafael Jodar (Spania/N.23) 1-6, 7-6 (7/5), 6-4, 6-4

Roman Safiulin (Rusia) - Joao Fonseca (Brazilia/N.24) 6-3, 6-3, 6-3

Novak Djokovic (Serbia/N.7) - Arthur Rinderknech (Franţa/N.25) 7-5, 6-4, 1-6, 7-6 (7/4)

Jan-Lennard Struff (Germania) - Daniil Medvedev (Rusia/N.8) 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 7-5.

Agerpres