VIDEO Simona Halep, moment de sinceritate. Fostul lider mondial a dezvăluit cum s-a „îndrăgostit” de prima sa iubire

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Septembrie 2021, 20:09
Data actualizarii: Vineri 17 Septembrie 2021, 21:08

De la nunta, Simona Halep a ajuns la București și s-a distrat cu Ilie Năstase și Gică Popescu. 

Halep, Năstase și Popescu sunt protagoniștii unui clip amuzant în prima platformă globală dedicată exclusiv tenisului.

În cadrul evenimentului de prezentare al noii platforme, Simona Halep a vorbit despre momentul în care s-a „îndrăgostit” de prima sa mare iubire, tenisul.

„Când am început tenisul aveam patru ani și jumătate. Nu prea știam eu mare lucru despre ce se întâmpla pe terenul ăla, când mergeam cu fratele meu, pur și simplu m-a fascinat modul în care se juca tenis. Am luat o rachetă și am intrat pe teren. Cred că acela a fost momentul în care acest sport m-a atras în totalitate și la șapte ani am început să realizez tot ce se întâmplă pe teren, când am jucat primul turneu. Este forba despre pasiunea pentru tenis, dar și competiția. Mi-a plăcut mereu să fiu cea mai bună din grupă, mi-a plăcut foarte mult să câștig trofee. 

La primul meu turneu la care am participat mi s-a oferit o diplomă de cea mai tânără participantă și m-a motivat cumva să merg mai departe și să țintesc și mai sus. Nu pot să spun că a fost un moment în care am simțit cumpasiunea intră în mine, cred că s-a întâmplat pe parcurs”, a spus Simona Halep

Simona Halep a anunțat la ce turnee va participa în perioada următoare

Simona Halep a făcut public programul pe care îl va avea în perioada următoare.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 11 mondial, a confirmat participarea la turneul Transylvania Open (WTA) care va avea loc în octombrie, au anunţat organizatorii pe pagina de Facebook a competiţiei de la Cluj-Napoca.

Fostul lider mondial va mai evolua până la Transylvania Open şi la turneele de la Indian Wells (6-17 octombrie), respectiv Kremlin Cup, de la Moscova (18-24 octombrie).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!