S-a decis finala de la Wimbledon: duel între două jucătoare din Cehia
Linda Noskova s-a calificat în finala de la Wimbledon, după ce a învins-o pe sportiva ucraineană Marta Kostyuk cu 6-4, 6-4 în semifinala de joi. Astfel, va avea loc prima finală de Grand Slam la feminin cu două jucătoare din Cehia.
După tensiunea provocată de victoria conaţionalei sale Karolina Muchova asupra lui Coco Gauff, meci disputat mai devreme pe un teren central sufocant, Noskova, în vârstă de 21 de ani, a trecut cu uşurinţă mai departe într-un duel fără prea multe emoţii.
Noskova, cap de serie numărul nouă, care a jucat în prima sa semifinală de Grand Slam, a părut calmă şi stăpână pe sine pe tot parcursul meciului şi a câştigat primul set profitând de un serviciu slab al lui Kostyuk la scorul de 4-5.
Ea a preluat conducerea devreme în setul al doilea, dar Kostyuk a reuşit o scurtă revenire; totuşi, Noskova şi-a asigurat victoria în doar o oră şi 19 minute, scrie News.ro.