Kim Clijsters, de partea Simonei Halep! Fosta mare jucătoare îl desfințează pe antrenorul Patrick Mouratoglou

Kim Clijsters Simona Halep Tenis WTA Tenis Kim Clijsters
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 20 Februarie 2024, 22:16
Data actualizarii: Marti 20 Februarie 2024, 22:21

Simona Halep a făcut apel la TAS în cazul suspendării de patru ani pentru dopaj pe care a primit-o de la ITIA, iar acum așteaptă un răspuns din partea judecătorilor.

Între timp, tot mai multe voci din lumea tenisului își arată susținerea față de sportiva din România.

Fosta marea jucătoare de tenis Kim Clijsters (40 de ani) îi ia apărarea Simonei Halep și aruncă vina spre Patrick Mouratoglou, antrenorul fostului lider mondial în momentul în care a fost prinsă dopată.

„Am fost foarte surprinsă la auzul veștilor despre Halep. Nu o cunosc foarte bine pe Simona, dar o știu suficient încât să am încredere că nu a luat ceva în mod intenționat cu riscul să își pună cariera în situația în care este acum.

Cred că cel mai mare semn de întrebare este legat de echipa ei. Înțeleg că a luat acele suplimente și că ar fi trebuit să se informeze mai bine. 

Am fost în situația în care m-am îmbolnăvit și a trebuit să verific tot ce consumam, orice mi-ar fi recomandat un medic, trebuia să verific cu WTA și cu cei de la Agenția Anti-Doping că este totul în regulă și că pot primi o aprobare. Dacă nu faci asta, întotdeauna există un risc că ceva poate să meargă rău.

Într-o situație ca asta, când ai un antrenor care preia comanda și te manipulează, el dictează tot ce se întâmplă în jurul tău. În cazul ăsta este vorba de Patrick (n.r. Mouratoglou), a făcut un video în care a spus că este un produs cu colagen pe care i l-a propus Simonei, iar ea l-a luat fără ezitare.

Sunt curioasă ce se va întâmpla pe viitor cu WTA, pentru că tot apar antrenori care vor să controleze tot ce se întâmplă cu o jucătoare, iar ăsta este un semnal de alarmă. Îmi pare foarte rău pentru ce se întâmplă cu Simona, dar, din nou, nu cunoaștem întreg adevărul. Sper că a putut să se apere la TAS”, a spus Kim Clijsters, la podcastul Served with Andy Roddick.

  • Kim Clijsters a câștigat 41 de turnee WTA în carieră, dintre care patru au fost Grand Slam-uri.

Halep, suspendată patru ani pentru dopaj

Simona Halep a fost audiată săptămâna trecută de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce a depus un apel împotriva suspendării sale pe o perioadă de patru ani, impusă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Sportiva română a solicitat anularea deciziei ITIA și reducerea sancțiunii.

În luna septembrie a anului trecut, Simona Halep a fost suspendată pentru o perioadă de patru ani pentru dopaj. ITIA a menționat că fostul lider mondial a fost suspendat pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!