GALERIE FOTO Kim Clijsters „a soluționat” duelul dintre Halep și Wozniacki: ce a spus multipla campioană de Grand Slam

Marcu Czentye
Data publicarii: Luni 25 Martie 2024, 12:13
Data actualizarii: Luni 25 Martie 2024, 12:33

Kim Clijsters a comentat conflictul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki. 

De patru ori campioană în turneele de mare șlem, Kim Clijsters din Belgia a intervenit în duelul purtat la distanță de Caroline Wozniacki și Simona Halep

După ce sportiva daneză a declarat că Simona Halep ar fi nevoită să muncească pentru orice participare într-un turneu important în cicuitul WTA și nu ar trebui să beneficieze de wildcarduri, Simona Halep i-a recomandat rivalei sale să citească hotărârea impusă de TAS pentru a se lămuri referitor la nevinovăția sa. 

Kim Clijsters ține partea Simonei Halep, în conflictul cu Wozniacki

„Dacă cineva este testat pozitiv pentru că a luat ceva ca să devină o sportivă mai bună, atunci sunt sută la sută de acord cu Caroline. Dar situația lui Halep este complet diferită. Ea a fost testată pozitiv fără să știe că are acea substanță. Să ne aducem aminte ce a spus despre Sharapova în trecut.

Asta arată viziunea ei asupra dopajului. În mintea lui Halep, ea nu a trișat și eu cred asta,” a spus Kim Clijsters în podcastul găzduit de Andy Roddick. 

Ce a spus Wozniacki despre Halep

„Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp.

I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Acum nu a mai jucat pentru o vreme și se va întoarce.

Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să existe modele bune pentru tânăra generație. Este un sport în care sunt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți. Îmi doresc o luptă corectă,” a spus Caroline Wozniacki.

Replica primită de Wozniacki din partea Simonei Halep

„De ce a spus asta? De ce a zis-o? Nu am făcut nimic greșit. Nu m-am dopat, nu am trișat. E bine să citim decizia de la TAS. A fost o contaminare, n-am nicio legătură cu dopajul. Nu sunt o trișoare!

Le mulțumesc organizatorilor că mi-au dat un wild card. Doar o persoană să fie negativă la adresa mea… Nu este importantă pentru că am sute de oameni care îmi oferă dragoste", a spus Simona Halep, într-o conferință de presă organizată la Miami. 


Simona Halep și Caroline Wozniacki s-au întâlnit în finala Australian Open 2018. Daneza s-a impus în trei seturi, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4, nu înainte de a cere un time-out medical spre sfârșitul setului decisiv, întrerupând forma bună de moment a româncei. 

În total, Halep și Wozniacki s-au duelat pe teren de șapte ori. Sportiva scandinavă s-a impus de cinci ori. 


„În 6 luni, Simona Halep va fi în top 20 WTA” Marele avantaj pe care îl are la revenire

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!