Alexander Zverev (3 ATP) a reușit să iasă învingător în finala turneului de la Roland Garros, la capătul a cinci seturi întinse pe durata a patru ore și 19 minute.
Într-un duel aprig cu al 14-lea jucător al Planetei, Flavio Cobolli, jucătorul din Germania s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-4, 6-7 (5), 6-1.
Alexander Zverev, prima finală de Grand Slam câștigată. Pierduse primele trei
De trei ori finalist învins în competițiile majore, Alexander Zverev a răzbunat eșecurile și a profitat pe deplin de o ediție 2026 ieșită din comun; cu Alcaraz absent, iar Sinner și Djokovic, eliminați în tururile doi, respectiv trei, Zverev și-a păstrat calmul și a obținut maximum din culoarul propus de tabloul principal.
De asemenea, victoria este o revanșă la insuccesul suferit în finala Roland Garros 2024, când a pierdut meciul deși l-a condus pe Carlos Alcaraz cu 2-1 la seturi.
Nu mai puțin important, Zverev a ratat un moment deosebit și în ediția 2022 a turneului de la Roland Garros, când l-a testat serios pe Nadal, dar a cedat victoria brusc, în urma unei accidentări grave suferite la gleznă.

































