”Hai s-o dăm dracului, noi nu mai avem ce discuta!” Ion Țiriac, înfuriat la culme de ministrul Eduard Novak live la TV

Ion Tiriac Eduard Novak sport romanesc Tenis ATP Tenis ”Hai s-o dăm dracului, noi nu mai avem ce discuta!” Ion Țiriac, înfuriat la culme de ministrul Eduard Novak live la TV
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 07 August 2021, 09:51
Data actualizarii: Sambata 07 August 2021, 10:11

Ion Țiriac s-a înfuriat în timpul unui dialog pe care l-a purtat în direct la televizor cu Eduard Novak. 

Campion al probei de dublu a turneului de la Roland Garros în 1970, Ion Țiriac este nemulțumit de finanțarea pe care o primește sportul românesc de la bugetul de stat. Într-o emisiune difuzată de Televiziunea Română, miliardarul român l-a criticat pe actualul ministru al Tineretului și Sporturilor, Eduard Novak pentru lipsa de curaj pe care o manifestă atunci când cere finanțare.

Țiriac a comparat sumele care se învârt în sportul românesc cu banii pe care i-au investit ungurii în ultimii ani și l-a invitat pe Eduard Novak să înceteze discuția, fiind de părere că nu percep în aceeași manieră performanța sportivă. 

Ion Țiriac: ”Hai s-o dăm dracului cu financiarul, că nu mai avem de discutat!”


Ion Țiriac a fost contrariat în momentul în care Eduard Novak a declarat că va cere 50 de milioane de euro pentru MTS la rectificarea bugetară: „E de discutat, domnule ministru! Ați cerut 50 de milioane, față de alea 3 miliarde pe care le dau ungurii pentru sport! Adică mai discutăm ceva? Nu mai avem de discutat nimic din punct de vedere financiar! Hai s-o dăm dracului cu financiarul că nu mai avem de discutat! Am discutat despre sport de performanță. De unde să vină acești campioni? Unde este tineretul care în grădiniță, în școală, nu știu ce face.

Domnule ministru, sportul a devenit 100% profesionist! Pierre de Coubertin nu mai există cu „important e să participi!”. Nu, nu! Important e să faci bani”, a spus Țiriac, la care Novak a replicat: „Aici vreau să punctez un lucru important. În momentul în care eu vorbesc despre strategie, asta nu este o strategie care se naște în biroul ministrului și am aberat ceva cu doi subsecretari. Este un memorandum, un grup de lucru, care este creditat de tot guvernul, semnat de mai multe ministere. Înseamnă că se dorește ca sportul să devină important în România,” a replicat Eduard Novak, notează ProSport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!