Cineva își mușcă limba: două lucruri halucinante întâmplate în noua probă de dublu mixt de la US Open

Cineva își mușcă limba: două lucruri halucinante întâmplate în noua probă de dublu mixt de la US Open Tenis

Turneul de la US Open și-a schimbat formatul, iar în săptămâna calificărilor se desfășoară noua probă de dublu mixt.

Carlos Alcaraz și Emma Răducanu au primit invitație de joc în noua probă de dublu mixt organizată în cadrul Openului American.

Echipa iberico-britanică a fost învinsă în runda inaugurală de dublul format din Jessica Pegula și Jack Draper.

Emma Răducanu, Carlos Alcaraz și Novak Djokovic au făcut spectacol, dar au pierdut

Alcaraz și Răducanu au făcut spectacol în noua întrecere, dar nici Novak Djokovic nu s-a lăsat mai prejos. În echipă cu Olga Danilovic, sârbul a trimis două loburi bine controlate înainte de a lovi, în lung de linie, un forehand direct câștigător, pe lângă fostul campion al US Open, Daniil Medvedev.

Rușii Medvedev și Andreeva i-au eliminat pe Djokovic și Danilovic, scor 4-2, 5-3.

Emma Răducanu

  • Emma raducanu tur 2 wb 2025

Nu doar bărbații au produs însă momente care au încântat asistența pe Arena Arthur Ashe.

Dacă Iga Swiatek a continuat să reziste eroic în puncte inclusiv în duelurile cu adversarii din ATP, Sara Errani a produs inimaginabilul.

Sara Errani: înălțime de 1,64 metri, serve care amețesc cei mai buni tenismeni din ATP

Sportiva italiană recunoscută, în trecut, pentru vulnerabilitatea sa la serviciu, a progresat enorm în ultimele sezoane în acest aspect al jocului, ajungând campioană olimpică în proba de dublu, dar și câștigătoare la Roland Garros, în acest an, în aceeași probă, alături de Jasmine Paolini.

Serva italiencei Errani s-a îmbunătățit atât de mult încât l-a păcălit complet pe Taylor Fritz. Americanul, clasat pe locul 4 ATP, a fost prea încrezător când a abordat o lovitură de retur, trimisă direct în afara terenului, în urma efectului deosebit de pronunțat încărcat de Sara Errani în minge.

În final, serviciul Sarei Errani a fost suficient pentru a o transforma în campioană US Open 2025 de dublu mixt, italianca reușind, alături de Andrea Vavassori, să își apere titlul cucerit anul trecut.

Campioana olimpică în proba de dublu mixt, lăsată în afara noii competiții

Noul concurs de dublu mixt de la New York a surprins însă și negativ, din punctul de vedere al imaginii. Fără să țină cont de performanțele obținute în probele de dublu masculin și dublu feminin, organizatorii au lăsat-o fără înscriere pe Katerina Siniakova, campioană olimpică la dublu mixt.

Sportiva din Cehia a renunțat la participarea în turneul WTA de la Cleveland pentru a juca în proba de dublu mixt, dar nu a mai avut partener de joc, iar newyorkezii i-au anulat dreptul de participare, în loc să îi caute un coechipier eligibil. Două dezamăgiri în lanț pentru Siniakova, care însă va avea șansa revanșei pe tablourile de simplu și dublu ale turneului de la Flushing Meadows.

US Open 2025 se joacă în perioada 24 august - 8 septembrie.

US Open

  • Gettyimages 2229137016 us open
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!