Sorana Cîrstea, întâmpinată cu urale după marea performanță de la Roma
Sorana Cîrstea (27 WTA) s-a impus în turul trei de la Roma în fața Arinei Sabalenka (1 WTA) 6-2, 3-6, 5-7, într-un meci care a avut trei seturi și a durat o oră și un minut.
Jucătoarea de tenis din România s-a calificat în „optimile” turneului de la Roma, unde o va întâlni pe cehoaica Noskova (13 WTA).
La ieșirea din arenă, Sorana Cîrstea a fost întâmpinată cu urale de un număr impresionant de fani, printre care cu siguranță și fani români.
Condiția Soranei Cîrstea pentru a amâna retragerea
Întrebată dacă acest succes o poate convinge să își prelungească activitatea în tenis dincolo de finalul sezonului, românca a zâmbit, lăsând o portiță deschisă.
„Poate dacă voi câștiga acest turneu o să mă mai gândesc (n.r. râde). Vreau să le mulțumesc tuturor spectatorilor, sunt minunați. Ce simt aici la Roma e absolut fantastic, îmi place pasiunea lor pentru sport”, a adăugat jucătoarea.
Pentru accederea în faza optimilor de finală la competiția care oferă premii totale de 7,2 milioane de euro, Sorana și-a asigurat 120 de puncte în clasamentul mondial și un premiu financiar în valoare de 79.510 euro. În următorul meci, ea va juca împotriva sportivei din Cehia, Linda Noskova, ocupanta locului 13 WTA.