Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP) a devenit cel mai tânăr tenismen care completează marele șlem, corectând un vechi record din anul 1938.
Jucătorul din Murcia ocupă deja locul cinci în clasamentul care numără toți banii câștigați pe terenl de tenis, în circuitul ATP, unde se uită în sus doar la Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer și Andy Murray.
Carlos Alcaraz a încasat peste 4 milioane de euro în primele 32 de zile ale anului
După victoria din finala Australian Open 2026, tenismenul spaniol și-a apropiat un cec în valoare de 2,37 de milioane de euro, cel mai mare din istoria turneului major de la Melbourne.
Suma de 2,37 milioane vine peste cele două milioane de euro încasate de Alcaraz doar pentru un amical jucat la Seul, alături de Jannik Sinner, în primele zece zile ale anului.
În consecință, opt victorii, dintre care șapte, în turneul de mare șlem din Australia, i-au adus tânărului Alcaraz aproape 4,5 milioane de euro, în primele treizeci și două de zile ale anului.
Calculând întreaga sumă, impozabilă, Alcaraz a primit, prin performanța istorică atinsă la Melbourne, 338,000 de euro per victorie obținută pe hardul din Australia.












































