Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter

Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter Serie A

Presa din Spania a lansat un zvon care este comentat intens în Italia: Cristi Chivu, înlocuit de Diego Simeone la Inter Milano.

La Atletico Madrid încă din 2011, Diego Simeone este dat ca și plecat de la formația rojiblanco în vară. Mai mult, jurnaliștii spanioli de la El Chiringuito au anunțat că antrenorul argentinian ar avea deja un acord cu Inter Milano pentru a prelua echipa din vară.

"Nicio bază!" Reacția italienilor privind posibilitatatea ca Simeone să îl înlocuiască pe Chivu la Inter

Simeone, fost jucător al lui Inter, declara în noiembrie că și-ar dori ca la un moment dat să antreneze la formația italiană, însă un astfel de scenariu pare imposibil, cel puțin din vară.

Italienii de la Sport Mediaset au reacționat după zvonurile apărute și au transmis că informațiile venite din Spania nu au "nicio bază". În primul rând, Simeone este unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din lume, cu un salariu anual brut de 34 de milioane de euro, la o distanță colosală față de ceea ce obține Cristi Chivu în prezent - 2,5 milioane de euro pe an plus bonusuri.

În al doilea rând, italienii susțin că Inter nu ar avea, cel puțin pentru moment, niciun motiv pentru a încerca o despărțire de Cristi Chivu.

"Cristian Chivu face o muncă excelentă. E pe primul loc în Serie A, a ajuns în semifinalele Cupei Italiei, iar acum speră că va întoarce scorul din tur și va elimina Bodo/Glimt în play-off-ul Champions League", a mai scris Sport Mediaset.

Cristi Chivu, numit vara trecută la echipă, are contract cu Inter până în 2027. În ultimele săptămâni, presa italiană a scris în mai multe rânduri despre intenția clubului de pe "Giuseppe Meazza" de a propune o prelungire a înțelegerii.

Champions League, singura competiție unde Inter "scârțâie"

Inter a ratat o clasare în top 8 din faza principală Champions League și a fost nevoită să joace în play-off-ul pentru optimi. Aici, adversară este Bodo/Glimt, revelația competiției, care a reușit să învingă Manchester City sau Atletico Madrid.

Inter a pierdut manșa tur, disputată în Norvegia, scor 1-3, însă Cristi Chivu speră că va reuși să întoarcă soarta calificării la returul de pe teren propriu, programat marți, de la ora 22:00.

În campionat, avansul liderului Inter a crescut la 10 puncte față de a doua clasată AC Milan, astfel că se poate spune deja că antrenorul român are o mână pe Scudetto.

Inter poate reuși și eventul. "Nerazzurrii" vor înfrunta Como în semifinalele Cupei Italiei, pe 3 martie, de la ora 22:00, LIVE pe VOYO.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!