După ce l-a învins duminică pe sârbul Novak Djokovic în patru seturi, în finala Openului Australiei, spaniolul Carlos Alcaraz a decis să păstreze o amintire specială a victoriei sale istorice.
„Cred că voi face ceva extraordinar pentru a-mi aminti acest moment minunat”, a spus liderul mondial, în vârsta de 22 de ani. Acesta a decis să sărbătorească în mod original victoria sa de la Melbourne: îşi va tatua un cangur.
Triumful din weekend l-a făcut pe Alcaraz să intre în cărţile de istorie ca fiind cel mai tânăr jucător care a câştigat cele patru turnee de Grand Slam. „Ei bine, este un vis devenit realitate”, a mărturisit sportivul, înainte de a adăuga: „Sincer să fiu, am muncit foarte mult pentru a câştiga acest trofeu şi pentru a realiza Grand Slam-ul”.
Şi, la fel ca în cazul victoriilor anterioare, tânărul tenisman a decis să-şi facă un nou tatuaj pentru a sărbători această victorie.
După Turnul Eiffel pe glezna stângă, pentru a sărbători victoria sa la Roland Garros, o căpşună pentru Wimbledon, Statuia Libertăţii şi Podul Brooklyn pentru US Open, de data aceasta, un mic cangur va completa colecţia lui Alcaraz.
„Ştiu deja că va fi un cangur. Nu ştiu încă unde anume, cred că va fi pe picior, dar nu ştiu încă dacă va fi pe gamba dreaptă sau stângă”, a spus Carlitos, potrivit news.ro.