Adrian Șut (26 de ani) a petrecut cinci ani și jumătate în tricoul FCSB-ului, dar și când a plecat a reușit să facă un mare pas înainte din toate punctele de vedere.
La Al-Ain, „închizătorul“ român a ajuns la una dintre cele mai bogate și puternice echipe din Orientul Mijlociu. Una care e în cursă, sezon de sezon, pentru trofee și o prezență constantă în Liga Campionilor Asiei. Chiar în actuala campanie, Al-Ain e în lupta pentru titlu – e la un punct de liderul Shabab Al-Ahli – și tocmai s-a calificat în semifinalele Cupei Președintelui.
Adrian Șut l-a încântat pe comentatorul arab
De când a ajuns în Emirate, la începutul lunii ianuarie, Șut a fost folosit în toate cele trei meciuri disputate până acum de Al-Ain. În campionat, a fost titular la debut și trimis pe teren 14 minute în etapa următoare. Iar săptămâna trecută, antrenorul Vladimir Ivic l-a inclus în primul 11, în meciul cu Dibba Al-Fujairah din sferturile Cupei Președintelui.
Aici, Șut a fost implicat direct la golul de 1-0, marcat de Soufiane Rahimi, în minutul 53. După o fază prelungită de atac, centrarea lui Șut l-a găsit pe fotbalistul marocan care a punctat cu o execuție imparabilă. Întreaga acțiune l-a încântat pe comentatorul arab, după cum se poate vedea aici.
Grație golului la care Șut a contribuit, Al-Ain s-a impus cu 3-0 și a avansat în semifinalele Cupei Președintelui. Mijlocașul român a fost schimbat, la scurt timp după deschiderea scorului, în minutul 66. După ieșirea lui Șut, Al-Ain a mai înscris de două ori.
Pentru Șut și colegii săi, urmează un meci crucial, în campionat, cu Al-Jazira, ocupanta locului 5 în clasamentul primei ligi. Partida e programată pentru 6 februarie, de la ora 18:00, pe terenul formației din Abu-Dhabi.