• Răzvan Lucescu are o misiune infernală în noul sezon. Pentru că a lăsat o formație cu pretenții în Grecia, PAOK Salonic, pentru una la care așteptările sunt și mai mari, Al-Sadd Doha din Qatar.

La noua echipă a lui Lucescu jr, orice antrenor e, practic, „condamnat“ să ia titlul. Explicația e simplă: în micuțul stat din zona Golfului Persic, avem Al-Sadd și restul lumii. Așa se și explică faptul că șase din ultimele opt ediții ale campionatului au fost câștigate de colosul din Doha.

Așadar, Răzvan Lucescu nu l-a înlocuit pe Roberto Mancini, campion la rândul său cu Al-Sadd în ultima campanie, ca să câștige titlul, ci pentru a transforma visul arabilor în realitate. Vorbim despre câștigarea Champions League! În toată istoria ei de 56 de ani, Al-Sadd a triumfat doar în două rânduri, în această competiție: în 1989 și în 2011.

Răzvan Lucescu îl ia pe brazilianul Malcom

În stagiunea trecută, Al-Sadd s-a oprit în sferturile Champions League. Acum, odată cu instalarea lui Lucescu jr, arabii speră ca românul să ducă echipa spre trofeu. Adică, exact ce a reușit la Al-Hilal Riad (Arabia Saudită). Atunci, în chiar primul său sezon, Lucescu jr a cucerit trofeul Champions League, în 2019.

Și, totuși, există o diferență foarte mare în ceea ce privește calitatea lotului de la Al-Hilal și ce a găsit acum Lucescu jr, la Al-Sadd. Drept urmare, pentru a întări echipa, tehnicianul român s-a apucat deja de treabă. Potrivit presei din Qatar, prima țintă a lui Lucescu jr, la Al-Sadd Doha, e brazilianul Malcom (29 de ani). Aripa de la Al-Hilal a adunat 9 goluri și 12 pase de gol, în sezonul trecut.

În acest moment, Malcom valorează 18 milioane de euro pe site-ul transfermarkt.com. Dar, în perioada 2018-2019, brazilianul era mult mai bine cotat! În vara anului 2018, Malcom s-a transferat la Barcelona, de la Bordeaux, în schimbul sumei de 41 de milioane de euro. La gruparea catalană, Malcom a adunat 4 goluri și 2 pase de gol, în 24 de apariții. După numai un an, Barcelona l-a cedat pe Malcom, la Zenit Sankt Petersburg (Rusia), pentru 41,5 milioane de euro. Din 2023, starul cariocas evoluează la Al-Hilal Riad, formație alături de care a câștigat cinci trofee.

Potrivit presei din Qatar, transferul lui Malcom, la Al-Sadd Doha, e o chestiune de zile, urmând a fi finalizat, în această săptămână.

Lucescu jr atacă noul sezon în Austria

Dincolo de acest transfer ultramediatizat în zona arabă, Al-Sadd a ajuns sub „lupa“ jurnaliștilor din Qatar și dintr-un alt motiv. Concret, Răzvan Lucescu a bătut în cuie programul pentru această vară.

Al-Sadd tocmai și-a încheiat prima fază a pregătirilor, la Doha. Urmează deplasarea în Austria, la Linz, unde arabii vor sta până pe 24 iulie. Aici, Al-Sadd va disputa și două partide de pregătire pe 17 și 22 iulie. Apoi, echipa se va muta la Bad Haring pentru perioada 25 iulie – 7 august. Aici, vor avea loc alte două amicale pe 30 iulie și pe 7 august.

De precizat că jucătorii internaționali ai lui Lucescu jr vor ajunge sub comanda sa abia pentru cantonamentul de la Bad Haring. Asta deoarece ei au evoluat la Mondialul din 2026 cu naționala Qatarului, eliminată după faza grupelor. La turneul final din Canada, Mexic și SUA, Al-Sadd a avut cinci oameni în reprezentativa arabilor: Hassan Al-Haydos, Akram Afif, Meshaal Barasham, Pedro Miguel și Boualem Khoukhi.

În Qatar, campionatul va porni la drum pe data de 20 august.