Naționala Franței este văzută de mulți favorită la câștigarea Cupei Mondiale 2026. Este calificată în semifinale, dar confruntarea din sferturile de finală a adus și motive de îngrijorare, cu privire la starea fizică a lui Kylian Mbappe.
Echipa națională a Franței a învins Maroc cu scorul de 2-0 în sferturile de finală ale turneului mondial. Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 60, revanșându-se după ce în prima repriză portarul Bono i-a apărat o lovitură de la 11 metri. Ousmane Dembele a stabilit rezultatul final șase minute mai târziu.
Samuel Eto'o, despre Kylian Mbappe
Dincolo de succesul de pe teren, atenția s-a îndreptat către căpitanul francezilor, care a părăsit suprafața de joc cu 13 minute înainte de finalul timpului regulamentar.
Cel mai probabil, Kylian Mbappe va fi pe teren în partida cu Spania, dar fostul mare atacant de legendă al Barcelonei, Samuel Eto'o, ar vrea să vadă mai mult respect pentru francez chiar din partea compatrioților acestuia.
Fostul mare atacant Samuel Eto'o, la superlativ despre Kylian Mbappe
Lider în echipa ”Cocoșilor Galici”, Mbappe nu este apreciat în măsura care i s-ar cuveni, consideră fostul atacant camerunez, care crede despre tânărul francez că a contribuit decisiv până la evoluțiile naționalei până acum și care ar putea să aibă un mare impact și de acum înainte.
”Pur și simplu merită să fie judecat cu aceeași corectitudine ca și alți mari campioni, și poate că este timpul ca Franța să aprecieze pe deplin cât de norocoasă este să aibă un jucător de o asemenea statură în istoria sa.
Dar, în ciuda performanțelor sale, a palmaresului său, a listei sale de realizări și a consecvenței sale, pare să fie nevoit să se dovedească în mod constant.
Este legitim să punem o întrebare, chiar dacă este incomodă: Oare moștenirea mixtă a lui Kylian, originile sale și ceea ce reprezintă în societatea franceză influențează, conștient sau inconștient, modul în care unii oameni îi judecă cariera, personalitatea și pozițiile sale?
Această întrebare merită pusă cu responsabilitate, nu pentru a face acuzații nefondate, ci pentru că rasismul, prejudecățile și părtinirile încă există în societățile noastre și nu ar trebui niciodată normalizate.
Ce mai trebuie să realizeze Kylian Mbappé pentru a fi pe deplin recunoscut drept cel mai bun jucător francez al generației sale sau chiar drept unul dintre cei mai mari jucători francezi din istorie?”, a spus fostul mare atacant camerunez.
Așteptările lui Didier Deschamps
În semifinale, Franța urmează să întâlnească Spania. În așteptarea acestei partide, Deschamps îndeamnă la calm chiar dacă în țară entuziasmul e la cote maxime:
”Fotbalul creează emoții și noi le împărtășim cu fanii. Știm că este mult entuziasm în Franța, dar noi trebuie să rămânem concentrați. Acesta este un pas important, dar suntem abia în semifinale”, a spus selecționerul Deschamps.













