Publicația Pescarasport24.it i-a dedicat un articol detaliat molodveanului, unde a amintit de perioada petrecută la Pescara și de evoluția care l-a dus până la formația ucraineană.

Italienii nu-l uită pe Vladislav Blănuță! 

„Îți amintești de fostul jucător al Pescarei, Vladislav Blănuță? Ei bine, jucătorul - atacant - s-a transferat oficial de la Universitatea Craiova la Dinamo Kiev pentru 2,5 milioane! Născut în 2002, originar din Moldova și având 193 cm înălțime, Blănuță joacă în principal ca atacant central și este dreptaci. 

În 2019, s-a alăturat sectorului de tineret al Pescarei, unde a debutat în prima echipă în Serie B în decembrie 2020. A jucat 6 meciuri cu Pescara. În septembrie 2022, s-a transferat sub formă de împrumut la FC Universitatea Craiova 1948. După primul sezon, transferul a devenit permanent, iar în vara lui 2023, a semnat un contract definitiv cu clubul în cauză. 

În sezonul 2023/2024, Vladislav a jucat 31 de meciuri, marcând 8 goluri. În sezonul 2024/2025, împrumutat la Universitatea Cluj, a jucat 37 de meciuri și a marcat 12 goluri. 

La nivel internațional, a reprezentat echipele naționale de tineret și U21 ale Moldovei. În 2023, s-a mutat în România, unde a jucat deja mai multe meciuri cu echipele naționale U20 și U21. 

Merită menționat că tatăl lui Vladislav, Eduard Blănuță, este un antrenor cunoscut care în prezent antrenează Petrocub, un club din prima divizie a Moldovei”, au notat italienii.

Transferul s-a realizat pentru o sumă cuprinsă între 3,5 și 4 milioane de euro, iar Dinamo Kiev i-a oferit lui Blănuță un contract valabil pe 5 ani. 

În ultimul sezon, atacantul a evoluat pentru Universitatea Cluj, unde a înscris 12 goluri în 37 de meciuri.

1,8 milioane de euro este cota lui Vladislav Blănuță, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.