Transferat de Estrela Amadora de la Hermannstadt pentru 1,3 milioane de euro, atacantul de 22 de ani a avut nevoie de doar 60 de secunde pentru a-și face simțită prezența pe tabelă.
Gol la debut pentru Ianis Stoica în Portugalia!
În meciul din deplasare cu Estoril Praia, Stoica a fost introdus în minutul 74, iar la prima acțiune ofensivă a finalizat din apropiere, la bara a doua, după o fază construită alături de Rodrigo Pinho. Golul a adus egalarea pentru Estrela, care a plecat cu un punct din runda inaugurală a Primeira Liga.