Revenit după o pauză de 11 luni cauzată de o accidentare la genunchi, Drăgușin a prins doar câteva minute contra lui Crystal Palace, la finalul lunii decembrie. Ulterior, stoperul lui Tottenham a fost rezervă neutilizată.
Cristiano Bergodi: "Ar fi un pas înainte pentru Drăgușin transferul la Roma"
AS Roma este echipa care a insistat cel mai mult pentru transferul lui Radu Drăgușin în ultimele săptămâni, însă italienii s-au lovit de refuzul lui Tottenham, care nu ar accepta un împrumut, ci exclusiv un transfer definitiv.
Cristiano Bergodi, fostul mare jucător al lui Lazio, acum antrenor la U Cluj, crede că pentru Drăgușin ar fi un pas înainte trecerea la AS Roma, mai ales dacă achiziționarea lui s-ar face la cererea antrenorului Gian Piero Gasperini.
"Eu nu am o simpatie prea mare față de Roma (n.r - râde). Drăgușin e un jucător foarte bun, mie mi-a plăcut. A ieșit în evidență și s-a dus la Tottenham. Gian Piero Gasperini a fost căpitanul meu la Pescara în perioada 1986-1987 și îl cunosc foarte bine.
Dacă l-a ales Gasperini, sigur crede că e un jucător care poate face treabă acolo, la Roma. Pentru Drăgușin ar fi un pas înainte. Roma e o echipă importantă, care e și pe val în campionatul italian", a spus Bergodi, la conferința de presă premergătoare meciului U Cluj - Unirea Slobozia.
Viitorul lui Drăgușin, decis pe final de mercato
Drăgușin și-ar fi dat acordul să meargă la AS Roma, dar italienii l-ar dori pe fundașul român doar sub formă de împrumut.
Italienii scriu că un transfer definitiv al lui Radu Drăgușin la AS Roma este ieșit din calcul, iar fundașul central român mai poate ajunge la formația din capitala Italiei doar sub formă de împrumut.
Jurnaliștii italieni susțin că totul indică faptul că viitorul lui Drăgușin se va decide abia în ultimele ore de mercato, atunci când Frederic Massara va face ”un ultim asalt”.
”Drăgușin poate ajunge doar sub formă de împrumut și într-un adevărat photo finish. Senzația este că totul se va decide la gongul final: Gasperini așteaptă momentul decisiv, Massara pregătește ultimul asalt”, a scris TuttoMercatoWeb.