FOTO ȘI VIDEO Cătălin Cîrjan, refăcut după accidentare, a înscris pentru liderul Arsenal după o pauză de doi ani!

Catalin Cirjan Arsenal Europa League Mikel Arteta Premier League 2 Stranieri
Cătălin Parfene
Data publicarii: Marti 08 Noiembrie 2022, 10:20
Data actualizarii: Marti 08 Noiembrie 2022, 10:24

Mijlocașul român în vârstă de 19 ani a deschis scorul în 3-1 cu Everton, partidă din Premier League 2.

Revenit după accidentarea gravă care l-a ținut departe de gazon nu mai puțin de 480 de zile, mijlocașul Cătălin Cîrjan (19 ani) a reușit să înscrie și primul său gol la Arsenal după o pauză de doi ani.

În ultima etapă din Premier League 2, în Arsenal U21 - Everton U21 3-1 de duminică, românul a deschis scorul în minutul 7 după o fază în care s-a distrat cu apărarea adversă și a șutat plasat cu piciorul stâng.

Ultima dată când Cătălin marcase într-un meci oficial a fost în noiembrie 2020, într-un 1-1, 5-3 d.l.d. cu Gillingham în English Football League Trophy.

Cătălin Cîrjan după meci: ”Goal. Win. Top of the league”

”Goal. Win. Top of the league”, a postat după meci Cîrjan, ”tunarii” fiind lideri neînvinși în Premier League 2 Division 1, cu 6 victorii și 5 egaluri în primele 11 meciuri disputate.

În acest sezon, tânărul mijlocaș român, care la vârsta de 10 ani debuta cu gol la seniori la Juniorul București în Liga 4, a fost convocat de mai multe ori de managerul Mikel Arteta la prima echipă a lui Arsenal.

Românul a fost rezervă la prima echipă a lui Arsenal în 4 meciuri din Europa League

Cîrjan a stat pe banca de rezerve la patru meciuri ale ”tunarilor” din grupele Europa League: 2-1 în deplasare cu FC Zurich, 3-0 acasă cu Bodo/Glimt, 1-0 acasă și 0-2 în deplasare cu PSV Eindhoven.

Arsenal, care este lider în Premier League, și-a câștigat grupa de Europa League și s-a calificat direct în optimile competiției.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!