Echipa poloneză Rakow a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia Zaglebie Lublin, într-o restanţă din etapa a 4-a în Ekstraklasa, informează News.ro.
Bogdan Racovițan, omul meciului pierdut de echipa sa, Rakow
Cu Bogdan Racoviţan integralist, Rakow a avut un om eliminat în prima repriză, pe Adriano, în minutul 35, cu roşu direct primit după o verificare VAR.
În repriza secundă managerul lui Zaglebie, Leszek Ojrzynski, l-a aruncat în luptă pe Jakub Sypek, în minutul 78, şi acesta a marcat unicul gol al meciului trei minute mai târziu.
Zaglebie s-a impus cu 1-0, dar Bogdan Racoviţan a primit cea mai mare notă a meciului, 7,8, conform portalului Sofascore.
Cele două echipe sunt vecine în clasament, Rakow e pe patru, cu 29 de puncte, iar Zaglebie e pe 5, cu 28 de puncte.
Racovițan a semnat prelungirea contractului
Rakow a anunțat sâmbătă că Bogdan Racovițan a semnat prelungirea contractului până în iunie 2028. Precedenta înțelegere a fundașului român expira vara viitoare.
Foarte aproape de intrarea în ultimele șase luni de contract, Racovițan a acceptat să rămână la formația alături de care a cucerit deja trei trofee: titlul, Cupa Poloniei și Supercupa.
"Sunt foarte fericit și mândru că voi rămâne aici. Vreau să mulțumesc clubului pentru încrederea arătată. Am muncit mult după acea accidentare gravă și sunt bucuros că acum am revenit și joc atât de bine", a spus Racovițan.
Racovițan a fost cumpărat în ianuarie 2022 de la FC Botoșani pentru 600.000 de euro. În august 2024, fundașul central a suferit o accidentare gravă - ruptură la nivel ligamentelor încrucișate - care l-a ținut departe de gazon aproximativ un an.
- 96 de meciuri a strâns Racovițan la Rakow. A marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive.
În acest sezon, Racovițan a redevenit titular la Rakow atât în Ekstraklasa, cât și în Conference League. Fundașul a fost titular și la naționala României în partida cu Bosnia și Herțegovina (1-3), disputată în noiembrie.