Fundașul de bază al naționalei României a revenit pe teren în tricoul lui Tottenham la finalul anului trecut după o pauză de aproape un an, cauzată de ruptura de ligamente pe care a suferit-o în ianuarie 2025.
Apoi, Radu Drăgușin nu a jucat pe cât și-ar fi dorit pentru formația londoneză și a decis, împreună cu impresarul său, că ar fi mai bine să se întoarcă în Serie A, acolo unde și-a început ascensiunea fotbalistică.
Destinația aleasă a fost Fiorentina, o echipă de tradiție din Italia unde a reînceput să joace constat și a avut evoluții apreciate.
Radu Drăgușin a renăscut la Fiorentina! Florin Manea vrea să o aducă din nou pe Bayern Munchen la masa negocierilor
Fundașul de 24 de ani a fost împrumutat de Tottenham la Fiorentina în schimbul a 1,5 milioane de euro, dar gruparea „viola” va fi obligată să îl transfere definitiv în schimbul a încă 17,5 milioane de euro dacă va juca un anumit număr de meciuri în acest sezon, conform site-ului oficial al lui Spurs.
Radu Drăgușin a jucat șapte meciuri în tricoul lui Fiorentina în acest start de sezon și a reușit deja două pase decisive. Fundașul român a devenit rapid un jucător cheie al formației din Serie A și a primit încredere și din partea noului antrenor Paolo Vanoli.
Florin Manea a vorbit în exclusivitate pentru Sport.ro despre viitorul său la Fiorentina, iar impresarul lui Radu Drăgușin a explicat că fundașul român va mai sta la gruparea „viola” cel puțin doi ani.
Cu toate acestea, Florin Manea a dezvăluit că este sigur că vor apărea oferte de la cluburi de renume cât de curând și crede că Drăgușin poate ajunge să joace la o echipă mai mare decât Tottenham.
Impresarul făce referire la oferta de la Bayern Munchen pe care jucătorul român a avut-o pe masă pe vremea când evolua pentru Genoa, la acel moment alegând transferul în Premier League la Spurs.
„Eu nu am avut niciodată dubii și sunt sigur că va reveni mai sus decât a fost, pentru că este mai pregătit, mai dornic. A luat dintr-un lucru groaznic ce e mai bun, aici mă refer la accidentarea lui, și a mers mai departe, iar pe viitor nu îmi fac nicio problemă.
Să ne amintim, totuși, câți ani are Radu Drăgușin. El are 24 de ani, are o carieră întreagă în față, iar ca fundaș central te maturizezi undeva la 26-27 de ani. El deja are doi ani de Premier League, a câștigat Europa League și Cupa Italiei cu Juventus și a jucat și la un Campionat European și este încă foarte tânăr.
(n.r. Vă gândiți deja la următorul pas pe care îl va face Radu Drăgușin în viitor?) Nu, nu ne gândim la asta acum. Eu știu și am și spus-o public că, la un moment dat, va reveni la cota de piață la care a fost și vor fi din nou ofertele care au fost înainte de accidentare și interesele care au fost și vrem să mergem la o echipă mai sus decât Tottenham, dacă tot am plecat de acolo.
Dar nu asta este primordial. El vrea să facă performanță cu Fiorentina. În 2-3 ani vedem ce se mai întâmplă, dar eu cred că în niciun caz nu (n.r. va pleca de la Fiorentina) mai devreme de doi ani”, a spus Florin Manea, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Radu Drăgușin a adunat 48 de meciuri în tricoul lui Tottenham, în doi ani petrecuți la echipa din Premier League.
28 de milioane de euro i-au plătit englezii lui Genoa pentru a-l aduce pe fundașul central român.
Radu Drăgușin este cotat în acest moment la 16 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Florin Manea nu s-a ferit! Cum a văzut eliminarea lui Radu Drăgușin
Radu Drăgușin și Robert Lewandowski au fost implicați în cea mai fierbinte fază a meciului, care s-a petrecut în minutul 22. Fundașul naționalei României a provocat un penalty, după ce l-a împins pe atacantul polonez în careu, iar centralul Urs Schnyder i-a arătat și cartonașul roșu lui Drăgușin la acea fază care a rupt echilibrul meciului.
Impresarul lui Radu Drăgușin a fost contactat telefonic de Sport.ro pentru a afla opinia lui în legătură cu faza din prima repriză la care fundașul Fiorentinei și-a lăsat echipa în zece oameni.
Florin Manea este de părere că la faza respectivă Lewandowski a simulat și l-a păcălit pe arbitrul elvețian.
„Am văzut ce văzut toată lumea. A fost o eroare de arbitraj, zic eu, la cartonașul roșu al lui Radu. Sigur, nu a fost fault din punctul meu de vedere, trebuia să dea simulare.
Dacă te uiți pe fază, își aruncă picioarele înapoi și nu l-a atins nimeni la picioare (n.r. pe Lewandowski), dar s-a aruncat ca și cum l-a lovit cineva.
Eu cred că a greșit în primul rând că a dat roșu, dacă ar fi dat fault și galben atunci l-ar fi chemat la VAR”, a spus Florin Manea, în exclusivitate pentru Sport.ro.