Alexandru Maxim, spre Premier League? Transferul care ii deschide drumul pentru o mutare de milioane

Alexandru Maxim Swansea VfB Stuttgart Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Mai 2014, 17:48
Data actualizarii: Miercuri 07 Mai 2014, 17:50

De la retrogradare in Germania, Alexandru Maxim poate ajunge la o echipa din Premier League, fosta reprezentanta a Angliei in Europa League.

Swansea, fosta adversara a Petrolului Ploiesti din Europa League, si-a schimbat recent stafful tehnic. Garry Monk a fost numit antrenor principal al lui Swansea, urmand ca asistentul sau sa fie Josep Clotet, consultant in Academia clubului din 2013 si un om extrem de important pentru Alexandru Maxim.
 

OMUL CARE L-A INVENTAT PE MAXIM

In 2007, academia lui Espanyol il aducea in Spania pe Alexandru Maxim, atunci un copil de 16 ani, de la Ardealul Cluj. Doi ani mai tarziu, Maxim devenea jucator la Espanyol B si ajungea in paginile celor mai importante publicatii din Spania, Marca, Sport, El Mundo Deportivo si chiar si As, ziarul de casa al Realului, reusind sa marcheze la juniorii sub 19 golul victoriei in meciul cu Villrreal, din finala campinatului iberic.

La Espanyol B, Alexandru Maxim l-a avut ca antrenor pe Josep Clotet, astazi asistent la Swansea. Catalanul Clotel l-a placut pe Maxim imediat cum l-a vazut, hotarand in acel moment sa-l pastreze atat pe el, cat si pe romanul Bogdan Moldovan.
 

CINE L-A "VANAT" PE MAXIM IN 2014

Desi numele lui Alexandru Maxim nu apare in acest moment pe posibila lista de transferuri a lui Swansea, interesul cluburilor britanice nu a intarziat sa apara in 2014. La inceputul anului, mai multe publicatii dedicate transferurilor din fotbal au speculat ca Tottenham, Liverpool si AC Milan si-au trimis scouteri la meciurile lui Stuttgart ca sa-l urmareasca pe internationalul roman.
 

CIFRELE LUI MAXIM LA STUTTGART

In acest sezon, Alexandru Maxim a aparut in 37 de partide pentru Stuttgart, marcand de 7 ori si reusind 12 pase decisive, fiind unul dintre cei mai buni pasatori din Bundesliga. Daca in clipa in care a plecat de la Pandurii cota sa era de numai 2 milioane de euro, astazi Alexandru Maxim este evaluat, conform specialistilor de la transfermarkt.de, la 7 milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!