OFICIAL Transfer record la VfB Stuttgart, după ce șvabii au terminat peste Bayern Munchen!

Transfer record la VfB Stuttgart, după ce șvabii au terminat peste Bayern Munchen! Germania

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

VfB Stuttgart a anunțat cel mai scump transfer din istoria clubului, Ermedin Demirovic

Vicecampioana Germaniei, VfB Stuttgart, a anunţat marţi transferul fotbalistului bosniac Ermedin Demirovic de la echipa FC Augsburg, în schimbul unei sume care reprezintă un nou record pentru clubul şvab, informează DPA.

Conform presei germane, Stuttgart a acceptat să plătească 21 de milioane de euro, plus bonusuri de până la 5 milioane de euro, pentru a-şi asigura serviciile lui Demirovic, autorul a 15 goluri şi 10 pase decisive pentru FC Augsburg în sezonul trecut.

Demirovic (26 ani), component al selecţionatei ţării sale, urmează să-l înlocuiască la noua sa formaţie pe atacantul guineean Sherou Guirassy, plecat la Borussia Dortmund în această vară.

Atacantul bosniac a mai evoluat în cursul carierei sale la Deportivo Alaves, Sochaux, Almeria, St Gallen şi SC Freiburg, înainte de a semna cu FC Augsburg, în 2022, transmite Agerpres.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!