VIDEO EXCLUSIV Alina Dumitru e invitata lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro

Publicitate

Emisiunea Poveștile Sport.ro e în fiecare săptămână pe Sport.ro și pe VOYO.

Medaliată cu aur la JO din Beijing și cu argint patru ani mai târziu, la ediția din Londra, Alina Dumitru e una dintre cele mai valoroase sportive ale României după 1989.

Alina Dumitru, la Poveștile Sport.ro

Bucureșteanca, acum antrenoare de judo și mare pasionată de raliuri, are o mare dorință: să construiască în Chiajna o sală de judo unde să-i antreneze pe micii sportivi care vor să descopere tainele disciplinei în care respectul stă la baza mai multor prinicipii specifice "artei' introdusă la Jocurile Olimpice în 1964.

În vârstă de 36 de ani, Alina Dumitru a vorbit la Poveștile Sport.ro despre vremurile în care visa să ajungă pe podiumul olimpic, despre modul în care a fost inițiată în judo, dar și despre oamenii care i-au marcat cariera.

  • Alina dumitru 09

Alina Dumitru, prima și unica medaliată cu aur din judoul românesc la JO

Pe 9 august 2008, Dumitru devenea prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, învingând-o în semifinală pe dubla campioană olimpică en-titre Ryoko Tani (Japonia) și, în finală, pe Yanet Bermoy (Cuba) prin waza-ari și ippon, în doar 80 de secunde. Performanța sportivei de la Steaua este memorabilă și pentru că era prima oară când Dumitru reușea să o răpună pe marea sa rivală Ryoko Tani, de altfel neînvinsă într-o competiție oficială din 1996, și o ocazie ideală pentru a-și lua revanșa împotriva celei care o învinsese în 2005, la Campionatul Mondial - Yanet Bermoy.

Alina Dumitru a devenit antrenoare după retragerea din judo, în 2012, imediat după argintul de la JO din Londra. Abia așteaptă să își vadă elevii campioni olimpici, dar momentan Alina nu își poate stăpâni lacrimile atunci când îi vede pe copiii pe podium la concursurile de judo.

Alina Dumitru antrenează și acum la Clubul Sportiv al Armatei Steaua și are grijă de zeci de copii. Pe mulți dintre ei i-a transformat deja în campioni, dar abia așteaptă ca aceștia să performeze și la competițiile importante de seniori, la Europene, Mondiale și chiar la Jocurile Olimpice.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!