Catalanii au reușit să revină pe prima scenă a fotbalului și datorită talentelor crescute în „La Masia”, cum ar fi Lamine Yamal, dar și a transferurilor de jucători tineri care se potrivesc cu stilul formației „blaugrana”, cum ar fi Pedri.

Barcelona nu a renunțat la ideea de a transfera jucători tineri și pregătește aducerea unui jucător de mare perspectivă.

Barcelona îl aduce pe „Lamine Yamal al Belgiei”

Barcelona i-a făcut o ofertă lui Club Brugge pentru a-l aduce pe Jesse Bisiwu (18 ani), unul dintre cei mai promițători fotbaliști belgieni. Catalanii au oferit 10 milioane de euro în schimbul extremei stânga căreia îi expiră contractul cu echipa din Belgia în 2027.

Belgienii nu vor să îl piardă liber de contract pe Bisiwu, dar cu toate acestea au refuzat oferta inițială a Barcelonei pentru că vor să păstreze un procent dintr-o posibilă vânzare a jucătorului, conform Mundo Deportivo.

Cel mai probabil, catalanii se vor înțelege cu echipa belgiană și vor finaliza transferul lui Jesse Bisiwu, supranumit și „Lamine Yamal al Belgiei”.

Jesse Bisiwu nu a debutat încă în fotbalul mare și ar urma să fie înregistrat la echipa a doua a Barcelonei.

800.000 de euro este cota extremei stânga belgiene, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.