Lovitură de teatru: ce ar susține Jose Mourinho, după ce a fost anunțat la Real Madrid

Lovitură de teatru: ce ar susține Jose Mourinho, după ce a fost anunțat la Real Madrid La Liga

Florentino Perez, președintele în funcție de la Real Madrid, a anunțat că Jose Mourinho va fi noul antrenor al echipei în cazul în care va câștiga alegerile de duminică.

Florentino Perez și Enrique Riquelme se află în campanie electorală înaintea alegerilor de duminică pentru postul de președinte de la Real Madrid. Miercuri seară, actualul conducător al formației blanco a anunțat sosirea lui Jose Mourinho în funcția de antrenor în cazul în care va triumfa.

Jose Mourinho susține că nu a înregistrat clipul în care este anunțat la Real Madrid

Pe pagina de campanie a lui Florentino Perez a fost publicat un clip în care Jose Mourinho, acum sub contract cu Benfica, apare îmbrăcat cu un tricou al lui Real Madrid.

"În timp ce la televizor unii vorbesc și vorbesc...” este mesajul care apare în videoclip înainte ca Mourinho să spună "da", urmat de îndemnul "Votați Florentino!" și sloganul "Multă istorie de făcut"

După apariția clipului în spațiul public, Jose Mourinho i-ar fi contactat însă pe cei de la Benfica și le-ar fi transmis că nu a înregistrat un astfel de mesaj. "The Special One" ar fi susținut că imaginile au fost generate cu ajutorul Inteligenței Artificiale, scrie ziarul portughez Record.

Clipul postat de pagina de campanie a lui Florentino Perez a venit în aceeași seară în care Enrique Riquelme a făcut și el promisiuni fanilor lui Real Madrid.

Celălalt candidat la funcția de președinte a susținut că îi va transfera la Real Madrid pe mijlocașul Rodri și atacantul Erling Haaland, ambii de la Manchester City, în cazul în care va câștiga alegerile de duminică. (DETALII AICI)

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!